Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, joi, deschiderea a două noi spaţii moderne de servicii sunt deschise de astăzi pe A1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Amplasate pe sectoarele de autostradă Nădlac – Deva, tronsonul Lugoj – Deva la km. 428+310 stânga şi km. 428+310 dreapta (în zona localităţii Făget), cele două noi spaţii de servicii oferă o serie de dotări adaptate cerinţelor moderne”, a transmis, joi, Cristian Pistol.  

Directorul CNAIR a explicat are sunt facilităţile: parcări autoturisme (câte 59 de locuri), parcări camioane (câte 21 de locuri), parcări autocare (câte 3 locuri)- 3 locuri pe Calea 1, dar şi parcare pentru motociclete şi aspiratoare.  

De asemenea, spaţiile sunt dotate cu staţii încărcare vehicule electrice pentru încărcare până la 100 KW (curent continuu) şi până la 22 KW (curent alternativ).  

”Alte 2 spaţii de servicii vor fi deschise în perioada următoare pe A1, Nădlac – Deva, tronson Lugoj - Deva, km. 446+890 stânga şi km. 446+890 dreapta, din zona localităţii Traian – Vuia. Continuăm aplicarea acestei strategii şi pentru alte spaţii de servicii”, a mai transmis Cristian Pistol.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.