Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan-Nicolae Stan, îi va prezenta premierului Sorin Grindeanu, la finalul acestei săptămâni, demersurile întreprinse pânã la data de 15 aprilie în vederea creşterii colectării la bugetul de stat, a anunţat luni instituţia fiscală, după o întâlnire între şeful Fiscului şi şefii direcţiilor regionale din instituţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul întâlnirii, preşedintele ANAF şi şefii de direcţii regionale au analizat stadiul implementãrii mãsurilor de creştere a colectării şi conformãrii voluntare.

"La sfârşitul acestei săptămâni, preşedintele ANAF urmează să-i prezinte prim-ministrului României, domnului Sorin Grindeanu, demersurile întreprinse pânã la data de 15 aprilie, conform planului de acţiune aprobat la începutul acestui an", a precizat ANAF, într-un comunicat.

În 7 martie, ANAF a anunţat că va implementa până în 15 aprilie mai multe măsuri urgente pentru creşterea încasărilor la buget.

Concret, Fiscul va implementa 14 măsuri, între care consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor şi completarea corectă a declaraţiilor fiscale, îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plăţii eşalonate a obligaţiilor fiscale, în cazul în care nu-şi pot plăti la timp taxele şi impozitele, extinderea serviciului “Spaţiul Privat Virtual“ la persoanele juridice şi la alte entităţi fără personalitate juridică, poprirea pe conturi doar pentru suma datorată ANAF în cazul contribuabililor care sunt executaţi silit, iniţierea de acţiuni de control în domeniul comerţului on-line şi intensificarea controlului pentru a descoperi contribuabilii care înregistrează facturi false în contabilitate.

În cazul plăţii eşalonate, Guvernul anunţă anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării. Măsura a fost aplicată de mai multe în ultimii ani, în condiţiile în care multe penalităţi impuse de inspectorii Fiscului sunt contestate în instanţă, iar până la o decizie definitivă privind valoarea datoriei către buget, sumele nu sunt încasate de către ANAF.

Preşedintele instituţiei a avut deja mai multe runde de discuţii pe această temă cu premierul Sorin Grindeanu, iar printre măsurile anunţate se numără şi anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării, ce a mai fost deja aplicată în ultimii ani.

În cadrul discuţiilor, premierul a cerut măsuri pentru creşterea încasărilor.

Datele publicate de ANAF au sugerat o îmbunătăţire semnificativă a veniturilor bugetare în luna martie, în condiţiile în care, după primele două luni, încasările ANAF erau în scăderec u 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Cifrele au stârnit îngrijorări la nivelul guvernului, iar premierul a cerut, în cadrul unor întâlniri cu ministrul Finanţelor şi cu şeful ANAF, măsuri pentru creşterea încasărilor.

Datele prezentate de ANAF sugerează că, după încasări foarte slabe în ianuarie, situaţia a dat semne de îmbunătăţire în februarie şi în martie.

Totuşi, situaţia este departe de ratele de creştere ale bugetelor publice prognozate de Guvern.

Pentru 2017, bugetul de stat prevede venituri totale de 117,1 miliarde lei, în creştere cu 15% faţă de nivelul înregistrat în 2016, iar bugetul general consolidat - care include toate bugetele, inclusiv cel de pensii şi cel de şomaj - are prevăzute venituri totale de 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...