Şeful ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi, după ce Sorin Grindeanu a cerut instituţiei să verifice dacă s-a majorat adaosul comercial pentru alimentele de bază, că vor demara controalele pe care liderul PSD le-a solicitat şi vor face o analiză de risc împreună cu celelalte instituţii.
”Solicitarea domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor, care este şi preşedintele PSD, este una legitimă, este conform cu prevederile legale, da, vom demara controale, facem o analiză de risc împreună cu celelalte instituţii şi vom demara controalele pe care domnia sa le-a solicitat”, a spus preşedintele ANAF, despre solicitarea lui Sorin Grindeanu.
Nica a arătat că a mai demarat astfel de controale. ”Am făcut acest lucru şi în trecut, acum o să facem şi la mai multe companii”, a arătat preşedintele ANAF.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Întrebat dacă există comercianţi care au depăşit acea limită de 20% adaos comercial, preşedintele ANAF a menţionat că sunt în analiză de risc pe subiectul ăsta.
”Dacă vă uitaţi la textul de lege şi dacă s-a depăşit, el va fi sancţionat cu amendă. Noi, ANAF-ul, lucrăm cu textul de lege aplicabil în cazul de faţă şi o să demarăm aceste controale. Suntem în analiză de risc, le-am mai demarat şi până acum, nu la volumul care va urma în perioada următoare. În perioada următoare, pentru mine, este şi o provocare profesională că sunt la începutul activităţii şi voi demonstra, alături de colegii mei, că ne facem treaba bine şi vă vom informa la finalul acestei acţiuni, cu fiecare firmă, cu fiecare preţ”, a subliniat Nica.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a solicitat ANAF să verifice, prin controale, dacă adaosul comercial practicat de comercianţi pentru alimentele de bază se încadrează în limita maximă de 20%, iar cel pe lanţul de distribuţie în maximum 5%.
Totodoată, Grindeanu a cerut verificări pentru a se stabili dacă, pe durata plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază,comercianţii au respectat interzicerea refacturării produselor agricole şi alimentare către procesatori şi a serviciilor aferente livrării şi comercializării acestora.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.