SanoPass, alternativa digitală la abonamentele medicale clasice, vizează să ajungă în acest an la peste 20.000 de abonaţi, care să utilizeze serviciile medicale dintr-o reţea de 1.300 de clinici şi cabinete private din ţară până la finele anului 2020, în creştere accelerată faţă de cele 500 de clinici din portofoliu, gestionate la finele anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, start-up-ul fondat în 2019 a ajuns să gestioneze servicii medicale în valoare totală de peste 10.000 de euro lunar şi estimează că va depăşi anul acesta pragul de 20.000 de abonaţi.

Doar în luna decembrie din 2019 compania SanoPass a emis peste 1.000 de abonamente, iar ritmul de înrolare a noilor abonaţi creşte în mod constant, spun reprezentanţii companiei.

“2020 este anul creşterii exponenţiale pentru SanoPass, cu noi investiţii, lansări de servicii şi produse noi, plus deschiderea reţelei către alţi furnizori din piaţă. La nivel strategic, ne concentrăm pe dezvoltarea serviciilor de medicina muncii, obligatorii pentru orice companie din România, şi analize medicale, care sunt cele mai solicitate servicii de către angajaţi. Ne dorim să construim cea mai variată reţea de clinici şi cabinete specializate în aceste servicii şi nu numai”, a declarat Andrei Vasile, CEO şi co-fondator SanoPass.

În ultimele luni, mai multe clinici şi cabinete medicale independente s-au alăturat reţelei SanoPass, printre care Gynia, Medstar, Spitalul Sf. Constantin, Alpha Medica, Donna Medical Center, Centrul Medical Transilvania, Union Medical, Medsan şi Medicii.

”Pentru a deveni un jucător important pe zona de analize medicale şi medicina muncii, fondatorii SanoPass îşi propun să atragă o rundă de finanţare de tip equity în primul semestru din 2020, investiţie prin care compania va deschide reţeaua şi pentru alţi jucători din piaţă şi va lansa un flux de medicina a muncii, integrat cu sistemele de tip ERP sau CRM ale companiilor cu scopul reducerii birocraţiei”, precizează compania.

Abonamentele SanoPass asigură programări pentru consultaţii sau investigaţii, indiferent de specialitate, în maximum 48 de ore. SanoPass oferă pachete personalizate de servicii, cu preţuri între 3 euro şi 40 de euro lunar, conţinând servicii de medicina muncii, consultaţii şi investigaţii medicale, analize medicale, stomatologie, nutriţie, psihologie, fizioterapie şi imagistică avansată.

SanoPass, companie lansată în 2019 de doi tineri antreprenori români, Andrei Vasile şi Mihai Vădan, emite abonamente medicale de prevenţie oferite de angajatori ca beneficii pentru angajaţi. Abonaţii SanoPass sunt angajaţi ai companiilor din domenii precum transporturi, productie, IT, financiar, retail. Reţeaua SanoPass numără în prezent 570 clinici şi cabinete private la nivel naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.