Samsung Electronics a prezentat la Mobile World Congress 2019 două smartphone-uri mainstream care promit facilităţi împrumutate de la flagship-uri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Galaxy A50 şi Galaxy A30 dispun de noul design Infinity-U, care presupune un mic breton pe centrul ecranului, pentru a face loc camerei foto frontale. De asemenea, ambele au aceeaşi baterie cu capacitate de 4.000.

Cele două smartphone-uri dispun de senzori de amprente pentru securizare biometrică, însă integrarea diferă. La A50 senzorul de amprente este plasat în ecran, în vreme ce în cazul lui A30 acesta fost montat pe spatele telefonului.

Galaxy A50 are un ecran Super AMOLED de 6,4 inch cu rezoluţie full HD. La baza acestui model stă chipset-ul Exynos 9610 secundat de 4 / 6 GB memorie RAM şi 64 / 128 GB spaţiu de stocare ce poate fi completat cu un card de memorie.

Galaxy A30 are acelaşi ecran, însă face un pas înapoi pe partea tehnică. Acesta foloseşte mai slabul Exynos 7885, 3 / 4 GB memorie RAM şi 32 / 64 GB spaţiu de stocare.

Şi pe partea foto sunt vizibile diferenţe mari între cele două modele. A50 beneficiază de un sistem foto compus din trei camere foto - o cameră principală de 25 MP, o cameră ultra wide de 8 MP şi un senzor de profunzime de 5 MP.

De partea cealaltă, la A30 există doar camere, una de 16 MP şi una wide de 5 MP.

Din cele două smartphone-uri, doar Galaxy A50 va fi disponibil în România, începând cu a doua jumătate a lunii martie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.