Samsung scoate la lumină o nouă versiune a pliabilului Galaxy Z Flip, de data aceasta cu 5G, cu exact două săptămâni înainte de prezentarea flagship-ului Galaxy Note 20.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Galaxy Z Flip 5G este, cu foarte puţine deosebiri, acelaşi telefon, cu acelaşi aspect şi aceleaşi caracteristici precum Galaxy Z Flip, lansat la începutul anului. Are în plus suportul 5G, un procesor mai nou şi costă mai mult.

Având în vedere că Galaxy Z Flip a fost primit mult mai bine decât primul smartphone pliabil al companiei, Galaxy Fold, afectat de mai multe probleme de construcţie, este pe undeva normal ca Samsung să nu schimbe multe la o reţetă care s-a dovedit de succes.

Galaxy Z Flip 5G este, evident, un smartphone 5G, dotat cu Snapdragon 865 Plus, un chipset mai nou decât cel folosit pentru Galaxy Z Flip. “Mystic Gray” şi “Mystic Bronze” vor fi cele două variante coloristice din care viitorii clienţi vor putea alege.

În ceea ce priveşte 5G-ul, Samsung a ales banda de mijloc, Sub-6 GHz, cea care va fi regăsită, probabil, în cele mai multe smartphone-uri. Nu este la fel de rapidă ca mmWave, dar a oferă o rază mai mare, ceea ce va fi important atâta vreme cât acoperirea 5G nu va fi foarte extinsă.

Ca urmare, noul smartphone pliabil al companiei coreene costă 1.500 de dolari, fiind cu 70 de dolari mai scump decât Galaxy Z Flip.

Galaxy Z Flip 5G va fi disponibil începând cu 7 august, inclusiv pe site-ul oficial al producătorului.

Între timp, pe 5 august, cei de la Samsung sunt aşteptaţi să-şi prezinte al doilea flagship din acest an, Galaxy Note 20.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.