Rusia a ordonat marţi o interdicţie de şase luni a exporturilor de benzină, începând cu 1 martie, pentru a menţine preţurile stabile pe fondul cererii în creştere din partea consumatorilor şi fermierilor şi pentru a permite întreţinerea rafinăriilor în al doilea mare exportator de petrol din lume, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Interdicţia, publicată pen tru prima dată de RBC din Rusia, a fost confirmată de un purtător de cuvânt al viceprim-ministrului Alexander Novak, responsabilul preşedintelui Vladimir Putin pentru vastul sector energetic al Rusiei.

RBC, citând o sursă neidentificată, a declarat că prim-ministrul Mihail Mişustin a aprobat interdicţia după ce Novak a propus-o într-o scrisoare din 21 februarie.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

O a doua sursă a declarat pentru Reuters că decizia a fost luată, dar decretul nu a fost încă emis.

”Pentru a compensa cererea excesivă de produse petroliere, este necesar să se ia măsuri care să contribuie la stabilizarea preţurilor pe piaţa internă”, a spus Novak.

Preţurile interne ale benzinei sunt un subiect sensibil pentru şoferii şi fermierii din cel mai mare exportator de grâu din lume, înaintea alegerilor prezidenţiale din 15-17 martie, în timp ce unele rafinării ruseşti au fost lovite în ultimele luni de atacurile cu drone ucrainene.

Rusia şi Ucraina şi-au vizat reciproc infrastructura energetică, în încercarea de a perturba liniile de aprovizionare şi logistica şi de a-şi demoraliza adversarii, în timp ce ei caută sa fie în avantaj într-un conflict vechi de aproape doi ani care nu dă semne de sfârşit.

Exporturile de petrol, produse petroliere şi gaze sunt de departe cel mai mare export al Rusiei, o sursă majoră de venituri în valută străină pentru economia Rusiei de 1.900 miliarde de dolari şi care asigură Moscovei un loc în topul politicii energetice globale.

Kremlinul a lucrat cu Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, pentru a menţine preţurile ridicate, ca parte a grupului OPEC+, care include Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii cheie ai acesteia.

Rusia îşi reduce deja în mod voluntar exporturile de petrol şi combustibil cu 500.000 de barili pe zi în primul trimestru, ca parte a eforturilor OPEC+ de a susţine preţurile.

Cei mai mari producători de benzină din Rusia în 2023 au fost Gazprom Neft, Rafinăria Omsk, Lukoil, rafinăria de petrol NORSI, din Nijni Novgorod, şi Rafinăria Ryazan a Rosneft.

Rusia a produs în 2023 43,9 milioane de tone de benzină şi a exportat aproximativ 5,76 milioane de tone, sau aproximativ 13% din producţia sa.

Cei mai mari importatori de benzină rusă sunt în principal state africane, inclusiv Nigeria, Libia, Tunisia şi, de asemenea, Emiratele Arabe Unite.

Rusia a redus luna trecută exporturile de benzină către ţările care nu fac parte din Comunitatea Statelor Independente, pentru a compensa reparaţiile neplanificate la rafinării, pe fondul incendiilor şi atacurilor cu drone asupra infrastructurii sale energetice.

Întreruperile includ oprirea unei unităţi a NORSI, a patra rafinărie ca mărime din ţară, situată în apropiere de oraşul Nijni Novgorod, la aproximativ 430 km est de Moscova, în urma a ceea ce se crede a fi un incident tehnic.

Anul trecut, Rusia a interzis exporturile de benzină între septembrie şi noiembrie, pentru a face faţă preţurilor interne ridicate şi penuriei.

De data aceasta, interdicţia nu se va extinde la statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice, Mongolia, Uzbekistan şi două regiuni separatiste susţinute de Rusia din Georgia - Osetia de Sud şi Abhazia.

Preţurile cu ridicata ale combustibililor în Rusia au crescut de la începutul anului. Potrivit preţurilor din 26 februarie, la bursa internaţională de produse comerciale din Sankt Petersburg (SPIMEX), preţul benzinei cu cifră octanică 92 a crescut cu 22% de la 1 ianuarie, în timp ce preţul benzinei 95 a crescut cu 32%.

De la anunţarea interdicţiei de export, preţul benzinei 92 a scăzut cu 3,3%. Preţul pentru benzina 95 este de aproximativ 62 de cenţi americani pe litru, comparativ cu mai mult de 2,05 dolari în Europa de Vest.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.