Volumele mai mari ale exporturilor de petrol, coroborate cu creşterea preţurilor gazelor, vor mări veniturile Rusiei din exporturile de energie la 337,5 miliarde de dolari în acest an, respectiv cu 38% faţă de 2021, potrivit unui document al Ministerului Economiei văzut de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creşterea veniturilor, dacă se va materializa, va ajuta la susţinerea economiei Rusiei în faţa valurilor de sancţiuni occidentale. Aceasta va oferi preşedintelui Vladimir Putin numerar pentru a finanţa cheltuielile militare sau pentru a creşte salariile şi pensiile într-un moment în care economia a intrat în recesiune şi inflaţia erodează nivelul de trai.

Dar boom-ul veniturilor din energie compensează doar parţial prejudiciul cauzat de sancţiuni asupra economiei în ansamblu, au spus analiştii.

"Impactul sancţiunilor asupra economiei Rusiei este foarte neuniform. În unele sectoare, a fost catastrofal, cum ar fi industria auto.

Sectorul petrolului este relativ nevătămat deocamdată", a declarat Janis Kluge, asociat senior la Institutul German pentru Afaceri Internaţionale şi de Securitate.

Pe lângă sectorul auto, el a citat IT-ul şi finanţele drept două dintre sectoarele cele mai afectate.

”Aceste sectoare au avut cele mai puternice legături cu Occidentul şi, prin urmare, suferă cel mai mult”, a explicat acesta.

Documentul ministerului prevede că veniturile din exporturile de energie vor scădea la 255,8 miliarde de dolari anul viitor, dar că vor fi mai mari decât încasările din 2021, de 244,2 miliarde de dolari.

Ministerul Economiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Preţul mediu de export al gazelor naturale va creşte de peste douî ori în acest an, la 730 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, înainte de a scădea treptat până la sfârşitul anului 2025, potrivit prognozei.

Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, sunt reduse anul acesta, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina, în februarie, iar către unele ţări europene au fost întrerupte pentru că acestea au refuzat să plătească gazele în ruble şi a izbucnit o dispută legată de reparaţiile la o turbină pentru conducta Nord Stream 1, care are traseul din Rusia până în Germania.

Preţurile gazelor au crescut în consecinţă, confruntându-i pe consumatorii europeni cu ameninţarea raţionalizării energiei în această iarnă şi cu niveluri ale inflaţiei nemaivăzute de zeci de ani.

Ministerul Economiei estimează acum că volumele de gaze din conducte de la exportatorul rus Gazprom vor scădea la 170,4 miliarde de metri cubi (bcm) în acest an, comparativ cu prognoza publicată în mai, de 185 miliarde de metri cubi şi faţă de 205,6 miliarde de metri cubi exportaţi în 2021.

Rusia a început să-şi crească treptat producţia de petrol după restricţiile legate de sancţiuni şi pe măsură ce cumpărătorii asiatici au mărit achiziţiile, ceea ce a determinat Moscova să-şi mărească previziunile pentru producţie şi exporturi până la sfârşitul anului 2025, arată documentul.

Gazprom a spus, de asemenea, că livrările de gaze pentru China sunt în creştere, dar nu a oferit detalii, iar Europa rămâne de departe cea mai mare piaţă a gazului rusesc.

În general, prognozele Ministerului Economiei văzute de Reuters la începutul acestei săptămâni sugerează că economia Rusiei face faţă sancţiunilor mai bine decât se temea iniţial Moscova şi se va contracta mai puţin decât se aştepta.

La un moment dat, ministerul a avertizat că economia este pe cale să se contracte cu peste 12%, ceea ce ar fi cea mai mare scădere a producţiei economice de la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi o criză care a rezultat la mijlocul anilor 1990. Acum se aşteaptă ca PIB-ul să scadă cu 4,2% în acest an şi ca veniturile reale disponibile să fie mai mici cu 2,8%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.