Rompetrol Rafinare anunţă investiţii de aproximativ 40 de milioane de dolari, în perioada 2022 – 2027, în mentenanţa, reabilitarea şi modernizarea capacităţilor de stocare pentru produsele obţinute în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, fiind prevăzute reabilitări şi construcţii pentru aproximativ 50 de rezervoare aflate în rafinării, dar şi eficientizarea logisticii de transport şi creşterea gradului de siguranţă în exploatare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Programul de mentenanţă, reabilitare şi modernizare a capacităţilor de stocare pentru produsele obţinute în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti a demarat anul acesta şi vizează flexibilizarea proceselor de producţie, în condiţii de siguranţă şi protecţie a mediului înconjurător. 
„În total, sunt prevăzute reabilitări şi construcţii pentru aproximativ 50 de rezervoare aflate în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Lucrările vizează menţinerea şi modernizarea capacităţilor de stocare, implicit creşterea capabilităţilor de depozitare, corelate cu evoluţia parametrilor de procesare a materiei prime din rafinăria Petromidia. În plus, proiectul general care vizează parcul de rezervoare va eficientiza logistica de transport şi va creşte gradul de siguranţă în exploatare. În acest moment, lucrările au început cu construcţia a trei noi rezervoare pentru produse petroliere, dar si reabilitarea unui rezervor de produse semifabricate”, anunţă Rompetrol într-un comunicat dat publicităţii luni.
În perioada imediat următoare, sunt prevăzute lucrări de proiectare, inspecţie şi verificări tehnice pentru alte 6 rezervoare, cu o capacitate cumulată de stocare de circa 50.000 de metri cubi.
”Proiectul va duce la o creştere de circa 20% a capacităţii de stocare a motorinei şi ne va permite un management de transfer mai eficient al produselor finite şi semifabricate. Cu sprijinul Grupului KMG International, continuăm drumul asumat de dezvoltare a rafinăriilor Petromidia şi Vega, unităţi de producţie cu un impact pozitiv major pentru sectorul energetic românesc”, a declarat directorul deneral al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu-Tesloveanu, conform documentului citat.
Acesta este al doilea proiect major demarat din 2007 şi până în prezent, destinat modernizării parcului de rezervoare al companiei. O investiţie asemănătoare s-a derulat în perioada 2011 – 2020, când Rompetrol a alocat peste 17 milioane de dolari în reabilitarea a peste 20 de rezervoare.
Rompetrol Rafinare şi-a propus atingerea, în acest an, a unei producţii de aproape 4 milioane de tone de carburanţi, dintr-un total de peste 5 milioane de tone de materii prime vizate pentru prelucrare. Imediat după terminarea lucrărilor de revizie din perioada martie – aprilie, rafinăria Petromidia a revenit la capacităţi optime de operare, cu o medie de peste 15.000 de tone de materii prime procesate zilnic.
În prima jumătate a anului, compania şi-a concentrat preponderent livrările de produse petroliere pentru acoperirea cererilor din piaţa internă, dar şi în regiune, în special către subsidiarele KMG International – Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria. 
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.