Rompetrol Bulgaria, companie membră a KMG International, a anunţat luni că a deschis oficial o nouă staţie de carburanţi în Shumen, oraş situat la 90 km vest de oraşul Varna, pe Autostrada A2, care leagă Marea Neagră de capitala Sofia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Rompetrol Bulgaria, companie membră a KMG International, a deschis oficial o nouă staţie de carburanţi în Shumen, oraş situat la 90 km vest de oraşul Varna, pe Autostrada A2, care leagă Marea Neagră de capitala Sofia. Shumen este cunoscut în Bulgaria pentru dezvoltarea din sectoarele auto, materialelor de construcţii şi magazinelor de mobilier", arată compania într-un comunicat.

Prin noua investiţie, Rompetrol Bulgaria a generat 11 noi locuri de muncă în oraş şi se angajează în continuare în dezvoltarea comunităţii, prin locuri de muncă create şi contribuţii în bugetele locale.

„Rompetrol Bulgaria este un susţinător puternic al comunităţii şi, prin această nouă investiţie, compania face, de asemenea, dovada că activitatea noastră în Bulgaria va continua să crească, faptul că suntem în legătură cu nevoile comunităţii şi că vom susţine şi mai mult economia din această ţară. Staţia de carburanţi din Shumen a fost ridicată urmând planurile noastre ambiţioase, care sunt aliniate complet strategiei Grupului KMG International. Totodată, am reuşit să rebranduim deja mai mult de 80% din lanţul de staţii existent, iar benzinăriile sunt construite integral în conformitate cu cel mai recent concept al grupului", a declarat Ivaylo Trendafilov, directorul general al Rompetrol Bulgaria.

Staţia de carburanţi foloseşte exclusiv combustibili obţinuţi în România, la rafinăria Petromidia.

"Noile benzinării deschise, dar şi cele deja existente ale Rompetrol Bulgaria, continuă să funcţioneze în conformitate cu măsurile de securitate sporite. În contextul extinderii rapide a virsului SARS-CoV-2, prioritatea principală a companiei este asigurarea protecţiei şi securităţii angajaţilor şi a familiilor acestora, precum şi sprijinul complet şi implementarea de măsuri preventive eficiente pentru toţi asociaţii şi clienţii care utilizează produse şi servicii Rompetrol", mai informează compania.

Rompetrol Bulgaria face parte din KMG International Group - o companie de petrol şi gaze care operează pe 11 pieţe internaţionale. Cu peste 6.000 de angajaţi din diferite ţări, KMG International deţine şi operează trei unităţi de producţie în România şi o reţea de peste 1.000 de puncte de distribuţie a combustibilului în România, Moldova, Georgia şi Bulgaria.

Rompetrol Bulgaria operează o reţea actuală de 56 de benzinării în toată ţara şi comercializează clienţilor bulgari combustibili produşi în rafinăria Petromidia.

"Compania urmăreşte dezvoltarea activă în următorii ani, inclusiv extinderea reţelei şi îmbunătăţirea constantă a calităţii serviciilor", mai informează compania.

Recent, KMG International, prin subsidiara sa - Rompetrol Bulgaria, a donat 10.000 litri de combustibil autorităţilor, pentru a sprijini lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Combustibilul va fi distribuit în peste 20 de oraşe din Bulgaria (Varna, Burgas, Stara Zagora, Plovdiv şi multe altele), cu prioritate în zonele care sunt mai afectate de răspândirea virusului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.