Patria Bank, banca rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comerciala Carpatica şi fosta-Patria Bank, a raportat pentru anul trecut pierderi de 42 milioane lei, la venituri totale din exploatare de 142,5 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, anul trecut a reprezentat un exerciţiu financiar în care cele două bănci au funcţionat separat patru luni anterior fuziunii şi opt luni împreună ca bancă fuzionată.

”Pierderea netă pentru anul 2017 este de 42 milioane lei faţă de nivelul bugetat de 20 milioane lei, abaterea de la buget fiind în principal datorată unor întârzieri în materializarea unor tranzacţii importante de executare şi recuperare din expuneri neperformante, ca urmare a complexităţii şi aspectelor juridice implicate, şi care sunt estimate a se finaliza în 2018”, se arată în raport.

Venitul total din exploatare a fost sub nivelul bugetat.

”Venitul total din exploatare de 142,5 milioane lei este cu 7,8% sub nivelul bugetat, datorită în principal nerealizării plasamentului unei porţiuni din lichiditatea excedentară printr-o achiziţie de portofoliu”, arată raportul băncii.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului precendent veniturile din exploatare înregistrează o scădere de 30% pe fondul scăderii veniturilor din portofoliul de titluri de stat, influenţată de scăderea nivelului dobânzilor pe piaţă şi ajustărilor favorabile de valoare justă a portofoliului de credite al Băncii Comerciale Carpatica mai mici în 2017 în comparaţie cu 2016, şi în condiţiile unor minime scăderi ale veniturilor din comisioane, pe fondul reducerii reţelei de agenţii cu 27 de unităţi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile operaţionale, în sumă de 165 milioane lei au înregistrat o scădere cu 2,9% faţă de nivelul bugetat, datorită procesului de reorganizare a băncii în contextul fuziunii şi al optimizării reţelei de unităţi teritoriale.

”Activitatea de creditare s-a relansat, portofoliul de credite înregistrând o creştere de 10,5% faţă de începutul anului, creând astfel premisele creşterii veniturilor nete din dobânzi”, mai arată raportul.

Prin fuziune, Patria Bank are circa 180.000 de clienţi. Noua Patria Bank  este prezentă în 63 de oraşe, prin 85 unităţi bancare, fiind un participant activ şi inovativ pe segmentele agro, microîntreprinderi şi IMM şi dezvoltând segmentul retail în mediul urban şi mai ales în oraşele mici şi în mediul rural.

”Banca îşi propune să îmbunătăţească performanţa financiară şi se aşteaptă să devină profitabilă în 2018, pe măsură ce va reuşi plasarea eficientă a lichidităţii excedentare (aflată la un nivel de peste 700 milioane lei) şi care din motive strategice a fost menţinută pe parcursul anului 2017, realizând obiectivele de creştere organică şi achiziţii strategice, obiective care considerăm că vor oferi investitorilor încredere în bancă si vor stimula participarea la operaţiunile viitoare ale băncii pe piaţa de capital”, se mai precizează în raport.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...