Rezerva Federală a semnalat miercuri că este probabil să majoreze ratele dobânzilor din SUA în martie şi a reafirmat planurile de a încheia achiziţiile de obligaţiuni în luna respectivă, înainte de a lansa o reducere semnificativă a deţinerilor de active, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Măsurile combinate vor marca trecerea de la politica monetară relaxată care a definit epoca pandemiei la o luptă mai urgentă împotriva inflaţiei.

”Cu o inflaţie cu mult peste 2% şi o piaţă a forţei de muncă puternică, Comitetul se aşteaptă că va fi în curând oportun să crească intervalul ţintă pentru dobânda fondurilor federale”, a afirmat Comitetul Federal pentru Piaţa Deschisă al băncii centrale din SUA, într-o declaraţie referitoare la politica sa.

Fed a mai spus că membrii Comitetului au convenit asupra unui set de principii pentru ”reducerea semnificativă” a mărimii portofoliului său de active, limitând cât de mult din principalul obligaţiunilor care ajung la scadenţă ar reinvesti în fiecare lună.

Acest plan va începe după creşterea dobânzilor, a spus Fed, fără a stabili încă o dată anume.

Fed a făcut referire la creşterea recentă a locurilor de muncă, chiar dacă izbucnirea variantei Omicron a coronavirusului a împins numărul zilnic de cazuri la niveluri record, şi a spus că continuă să se aştepte la îmbunătăţiri ale lanţurilor globale de aprovizionare, care vor duce la reducea inflaţiei.

Alte riscuri au apărut în săptămânile de la întâlnirea politică a Fed din 14-15 decembrie, naţiunile occidentale temându-se de o posibilă invazie rusă a Ucrainei, investitorii vânzând acţiuni din acest motiv.

Dar asta nu a diminuat urgenţa Fed de a lua măsuri împotriva inflaţiei care a atins maxime ale mai multor decenii.

”Dezechilibrele dintre cerere şi ofertă legate de pandemie şi redeschiderea economiei au continuat să contribuie la niveluri ridicate ale inflaţiei”, a spus Fed.

Reprezentanţii Fed nu au publicat miercuri noi previziuni economice şi referitoare la dobânda cheie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.