Primăvara aduce o creştere de peste 80% a vânzărilor de produse din categoria casă şi grădină, pe fondul startului sezonului de munci agricole şi de lucru în gospodării, a anunţat, luni, retailerul online evoMAG.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De la an la an, vânzările de produse din categorie cresc cu 50%, pe fondul scăderii preţurilor acestor tipuri de produse, în medie, cu 20% în fiecare an, potrivit companiei.

”Ne aşteptăm la o creştere de circa 50% a vânzărilor de produse pentru casă şi grădină în 2019, urmare a scăderii preţurilor articolelor specifice categoriei, a diversificării ofertei şi a cererii mai mari”, a spus directorul general al evoMAG, Mihai Pătraşcu.

El a subliniat că a introdus această categorie pe site în urmă cu 3 ani şi, în prezent, sunt listate peste 10.000 de produse la categoria Casă, Decoraţiuni & Bricolaj. Până la finalul anului, companie are în plan diversificarea ofertei cu peste 5.000 de produse.

În prezent, bugetul pe care îl alocă românii pentru achiziţia de produse din categoria Casă, Decoraţiuni & Bricolaj, ajunge la circa la 1.200 de lei, în creştere cu 30% faţă de anul trecut.

”Cele mai vândute produse sunt utilajele care înlesnesc muncile agricole. Astfel, achiziţia unui motocultor este opţiunea celor mai mulţi clienţi care accesează această categorie de produse. Pe lângă motocultoare, cele mai cumpărate produse sunt motosapele, frezele de zăpadă şi maşinile de tuns iarba”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.