Piaţa de bere artizanală din România este în plină expansiune, cu peste 30 de producători de bere şi cidru, iar preţul unei sticle poate depăşi 20 de lei, a anunţat marţi magazinul de specialitate The Beer Institute din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe o piaţă în expansiune, pentru consumator este important să aibă acces, în acelaşi loc, la cât mai multe tipuri de bere, consideră reprezentanţii magazinului. În plus, fiind vorba de bere artizanală, preţul joacă un rol important, iar un magazin de specialitate este un loc potrivit pentru cumpărarea sticlelor de bere la un preţ de raft corect.

Magazinul, care va avea deschiderea oficială miercuri, va avea beri artizanale produse în Bucuresti şi împrejurimi, dar şi în Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi sau Timişoara, a subliniat Andreea Săraru, co-fondator al The Beer Institute.

”Toţi cei care vor avea berea expusă în shop-ul nostru au fost foarte deschişi şi ne-au încurajat în demersul nostru. În total sunt aproximativ 123 se sortimente de bere şi cidru, de la cele cu un gust pronunţat de hamei, pana la cele fresh şi fructate. Pretul unei sticle porneste de la 7-8 lei şi poate atinge sau chiar depăşi 20 de lei, pentru cele speciale, cu alcoolemie ridicată (peste 9%)”, a declarat Andreea Săraru, în cadrul comunicatului.

The Beer Institute este un concept de magazin de specialitate, care adună în acelaşi loc peste 100 de varietăţi de bere artizanală românească. Ideea deschiderii unui astfel de magazin îi aparţine profesoarei Adina Mugescu, care crede în potenţialul berii artizanale româneşti şi în educarea consumatorilor.

”Am decis să transformăm noua pasiune într-un business, din dorinţa de a sprijini comunitate de bere artizanală şi de a oferi consumatorului o alternativă la ceea ce există şi este promovat în piaţă în acest moment”, a declarat Adina Mugescu, director general şi co-fondator al companiei VP Craft Industries, care deţine The Beer Institute.

The Beer Institute, situat în Calea Dorobanţilor din Bucureşti, îşi propune să organizeze evenimente precum lansări de beri noi, întâlniri ale producătorilor şi pasionaţilor de bere artizanală şi concursuri pentru amatori. În plus, vor avea loc sesiuni de degustări de bere – unde sunt detaliate procesul de fabricaţie, ingredientele şi povestea fiecărei beri.

Totodată, compania îşi propune să furnizeze bere artizanală pentru evenimente private şi corporate şi să livreze produse la domiciliul clienţilor.

Investiţia totală în deschiderea conceptului The Beer Institute se ridică la aproximativ 20.000 de euro şi provine din surse proprii şi finanţare bancară. În primul an de activitate, compania îşi propune să atingă o cifră de afaceri de 50.000 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.