Autorităţile din judeţul Vâlcea anunţă restricţii de trafic pe DN 7, pentru lucrări de întreţinere periodică la pasajul peste Râul Vadului. În zonă traficul este dirijat prin semafoare, iar Poliţia avertizează că se pot forma coloane de maşini.
”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea informează participanţii la trafic că, începând cu data de 12 iunie 2026, pe DN 7, la pasajul peste Râul Vadului, situat între km 237+051 şi km 237+400, se desfăşoară lucrări de întreţinere periodică executate de administratorul drumului, prin intermediul Secţiei Drumuri Naţionale Râmnicu Vâlcea. Pe durata executării lucrărilor, circulaţia rutieră se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de mers, traficul fiind dirijat prin semafoare electrice sau cu ajutorul piloţilor de trafic, în funcţie de etapa lucrărilor şi de necesităţile din teren”, anunţă, vimeri seară, IPJ Vâlcea.
Potrivit sursei citate, restricţiile vor fi menţinute pe întreaga perioadă de execuţie, intervenţiile urmând a fi realizate succesiv pe fiecare sens de circulaţie.
”Având în vedere amplasarea lucrărilor pe unul dintre cele mai importante şi tranzitate sectoare de drum din judeţul Vâlcea, este posibil ca, în anumite intervale orare, să fie înregistrate valori ridicate de trafic şi creşteri ale timpilor de deplasare, în special în perioadele cu trafic intens de vehicule de transport marfă şi persoane. Pentru monitorizarea permanentă a situaţiei operative şi adoptarea măsurilor necesare de gestionare şi fluidizare a circulaţiei, poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea cor coopera cu poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu şi Biroului Poliţie Autostrăzi Sibiu, acţionând coordonat în funcţie de evoluţia valorilor de trafic”, mai arată Poliţia.
Totodată, având în vedere valorile ridicate de trafic care pot fi înregistrate în zona lucrărilor, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să îşi planifice din timp deplasările şi să manifeste răbdare în trafic.
”O atenţie deosebită este recomandată persoanelor care călătoresc împreună cu copii, persoane vârstnice sau persoane care suferă de afecţiuni medicale”, recomandă IPJ Vâlcea.
Pentru participanţii la trafic aflaţi în tranzit şi care au posibilitatea alegerii altor itinerare, pot fi avute în vedere şi următoarele variante alternative de deplasare, în funcţie de destinaţie:
* pentru relaţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu: DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, continuare pe DN 66 către Simeria şi Autostrada A1;
* pentru relaţia Sibiu – Bucureşti: Boiţa – Veştem – DN 1 – Braşov – Ploieşti – Bucureşti.




























