CNAIR anunţă că, sâmbătă şi duminică, vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone, în judeţele Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare din cauza caniculei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sâmbătă şi duminică (23 - 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare”, a transmis, joi, CNAIR, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. 

”Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua  rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, a transmis CNAIR.  

Compania aminteşte conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, cu excepţia: 

•           transporturilor de persoane; 

•           transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; 

•           vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; 

•           transporturi funerare; 

•           transporturi poştale; 

•           transporturi de echipamente de prim ajutor; 

•           transporturi pentru distribuire de carburanţi; 

•           transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; 

•           transporturi pentru tractări vehicule avariate; 

•           transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; 

•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; 

•           transporturi apă îmbuteliată; 

•           transporturi produse provenite din exploatări agricole; 

•           transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale. 

Meteorologii au emis, pentru perioada 21 – 24 iulie, mai multe avertizări de caniculă şi disconfort termin ridicat. Sunt prognozate temperaturi ce pot ajunge la 40 de grade, iar căldura va persista şi pe timpul nopţii. Pentru că au fost emise avertizări cod galben şi cod portocaliu, autorităţile au activat Celula de criză de la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției şi au transmis o serie de recomandări pentru populaţie. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.