Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău anunţă că, începând de luni, vor fi instituite restricţii de circulaţie pe Autostrada Moldovei (A7), pentru desfăşurarea lucrărilor de reparaţie a parapetului. Restricţiile sunt valabile pentru sensul de mers Bucureşti – Focşani, între km 53+120 şi km 62+400, precum şi pe sensul Focşani – Bucureşti între km 53+120 şi km 62+400.
"Începând de astăzi, 13 iulie 2026, vor fi instituite restricţii de circulaţie pe Autostrada Moldovei (A7), pentru desfăşurarea lucrărilor de reparaţie a parapetului", anunţă, luni, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.
Urmare a restricţiilor, este afectat sensul Bucureşti - Focşani: între km 53+120 şi km 62+400, fiind restricţionate banda de urgenţă şi banda a II-a.
De asemenea, pe Sensul Focşani - Bucureşti, între km 53+120 şi km 62+400, vor fi restricţionate banda de urgenţă şi banda a II-a.
Directia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău le cere participanţilor la trafic să circule cu prudenţă, mulţumindu-le pentru înţelegere.
