Reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale ale contabililor din 20 de ţări discută, vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, despre exercitarea acestei profesii în era digitală, evenimentul fiind organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Congresul profesiei contabile din România, cu tema "Profesia contabilă în era digitală. Provocări şi oportunităţi", participă reprezentanţi ai organismelor profesionale din domeniul financiar-contabil, ai instituţiilor publice, precum şi specialişti în domenii conexe şi numeroşi antreprenori. 

Conform organizatorilor, evenimentul, care marchează şi împlinirea a 95 de ani de la înfiinţarea organismului profesional şi la care vor participa peste 500 de specialişti, "aduce în atenţia tuturor necesitatea îmbrăţişării de către profesioniştii contabili a metodelor inovatoare de lucru, pentru a deveni tot mai relevanţi într-o lume în perpetuă schimbare". 

Sunt aşteptaţi să adreseze mesaje reprezentanţi ai BNR, ai Ministerului Finanţelor, Florin Jianu- preşedinte al Consiliului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Gabriel Radu - preşedintele Camerei Auditorilor Financiari.

Congresul include mai multe sesiuni. Sesiunea plenară, cu tema "Profesia contabilă în era digitală. Provocări şi oportunităţi", este moderată de preşedintele CECCAR, Robert Aurelian Şova, fiind invitaţi europarlamentarul Theodor Stolojan şi preşedintele ANAF Dragoş Doroş. Alte sesiuni vor avea ca teme: Experţii contabili - parteneri de business versus funcţii suport - moderată de vicepreşedintele CECCAR Anca Bogorin; Profesionistul contabil în era digitală: inovare, competitivitate, servicii  - moderată de Robert Eurelian Şova; Contabilitatea în sectorul public – tendinţe în era digitală.

Sâmbătă, sunt programate dezbateri având ca temă "Educaţia profesioniştilor contabili în economia digitală" - moderator Robert Aurelian Şova şi "Raportarea integrată".

Printre vorbitorii la Congresul Profesiei Contabile din România se vor afla şi Olivia Kirtley - preşedinte Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC), Petr Kriz – preşedinte Federaţia Experţilor Contabili Europeni (FEE), Brian McEnery – preşedinte ACCA, Alexandre Makaronidis – preşedinte Grupul Operativ EPSAS, Comisia Europeană – Eurostat. 

Cu o istorie de nouă decenii şi jumătate, cu peste 40.000 de membri, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) este unicul organism profesional care reprezintă profesia contabilă din România. CECCAR urmăreşte dezvoltarea profesională a membrilor săi, astfel încât aceştia să servească interesul public şi să pună bazele unei economii solide, orientate spre progres.

Prin activitatea membrilor săi, CECCAR sprijină mediul antreprenorial şi contribuie la asigurarea unui climat de afaceri favorabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.