PwC România a anunţat miercuri că 34% dintre companiile participante la un sondaj realizat de PwC România au declarat că au făcut obiectul inspecţiilor fiscale în 2017, în contextul în care Agenţia Naţională de Administrare Financiară (ANAF) a comunicat că, la nivelul întregii economii, activitatea de inspecţii fiscale a scăzut cu 20% în 2017, comparativ cu anul anterior.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”De asemenea, inspecţiile antifraudă au scăzut cu 15%. Din eşantionul de 169 de companii chestionate, 12% fie nu au fost niciodată subiectul unei inspecţii fiscale în timp ce 17% au fost controlate înainte de anul 2012”, se arată în comunicat.

Totodată, în ceea ce priveşte durata inspecţiilor, cele mai multe dintre acestea (37%) nu s-au întins pe mai mult de 1-3 luni, iar sumele stabilite suplimentar de plată în majoritatea cazurilor (57%) au fost de până în 100.000 lei. Însă, au existat şi situaţii în care sumele stabilite suplimentar s-au situat în jurul a 10 milioane de lei, potrivit PwC.

Mihaela Mitroi, partener în cadrul PwC România, consideră că inspecţiile fiscale ţin de relaţia firească dintre contribuabili şi autorităţile fiscale, însă aceasta ar trebui derulate într-o manieră care să nu perturbe activitatea curentă a companiilor.

”Din acest punct de vedere, este de dorit ca inspecţiile fiscale să reprezinte mai degrabă excepţia decât norma interacţiunilor dintre autorităţi şi contribuabili şi să se deruleze pe o perioadă cât mai scurtă de timp, concentrându-se mai ales pe domeniile cu grad mai ridicat de evaziune fiscală. De asemenea, trebuie remarcat că pe plan extern se încurajează tot mai mult inspecţia derulată electronic prin intermediul unor formulare standard de tip SAF-T, a căror implementare ar trebui accelerată şi în România”, a declarat Mihaela Mitroi.

Totodată, cele mai importante aspecte vizate de controale au fost declararea impozitului pe profit, 46% dintre companii şi modalitatea în care a fost înregistrată taxa pe valoarea adăugată (TVA), 38% dintre respondenţi.

”Principalele aspecte avute în vedere de inspectori au ţinut de deductibilitatea serviciilor, cheltuielile de protocol, sponsorizările, diminuarea pierderilor fiscale prin capitalizarea cheltuielilor, nedeductibilitatea cheltuielilor, diferenţe între marfa înregistrată în inventar şi stocurile existente, limitarea cheltuielilor atribuite autovehiculelor, controlul preţurilor de transfer pentru determinarea riscului fiscal”, se arată în comunicat.

În plus, respondenţii au menţionat că au prezentat interes pentru autorităţi şi implicaţiile de TVA rezultate în urma ajustărilor preţurilor de transfer sau reclasificării deductibilităţii serviciilor, TVA aplicată asupra depăşirii plafonului de protocol, modul de completare a declaraţiei 394, livrări şi achiziţii comunitare, TVA aferentă cheltuielilor de protocol, sponsorizări etc.

”Deşi majoritatea participanţilor la sondaj (62%) a ales să nu conteste actele de impunere, dintre cei care au făcut-o, 12% au câştigat integral la nivel administrativ în timp ce 45% dintre contestaţii au avut parţial câştig de cauză. Dintre contribuabilii care aveau soluţionări nefavorabile sau favorabile parţial, 80% au ales sa meargă în instanţă – iar majoritatea litigiilor (70%) sunt încă pe rol. Pentru litigiile finalizate (10%), instanţele au anulat actele de impunere în mare parte (80%) şi au respins acţiunile contribuabililor pentru doar 20% dintre ele”, se arată în comunicat.

În acest context, se observă un proces de maturizare a contribuabililor fiscali din România, consideră Dan Dascălu, partener în cadrul D&B David şi Baias.

”Se observă un proces de maturizare a contribuabililor fiscali din România care recurg la contestarea în instanţă a deciziilor de impunere doar atunci când consideră că drepturile le-au fost lezate. Pentru autorităţile fiscale ar trebui să fie un semnal de alarmă faptul că instanţele dau în multe cazuri câştig de cauză contribuabililor, ceea ce arată faptul că inspectorii fiscali au de multe ori o interpretare prea restrictivă a legislaţiei fiscale” a declarat Dan Dascălu. În cazul celor care au contestat actele de impunere (aproape 40% dintre participanţi), contestaţia s-a soluţionat parţial nefavorabil pentru 43% dintre participanţi, pentru 45% contestaţia s-a soluţionat parţial favorabil şi doar pentru 12% contestaţia a fost soluţionată în întregime favorabil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.