O parte tot mai mare a consumatorilor hispanici din Statele Unite evită cumpărăturile tradiţionale în magazine fizice, preferând achiziţiile online, pe fondul temerilor provocate de raidurile anti-imigraţie lansate de administraţia preşedintelui Donald Trump, arată o analiză Reuters bazată pe interviuri cu comercianţi, lideri comunitari şi analişti.
În cartierul Ironbound din Newark, puternic latino, traficul în magazine a scăzut brusc după o serie de razii mediatizate, inclusiv una efectuată în ianuarie într-o piaţă de peşte aflată la câteva străzi distanţă.
”Mulţi clienţi se tem să mai iasă din casă. Dacă vânzările scad, cum voi plăti chiria?”, spune Rosa Ludena, proprietara unui magazin de electronice.
Administraţia Trump a extins acţiunile de control al imigraţiei în întreaga ţară, vizând parcări de supermarketuri, ferme şi chiar o uzină Hyundai. Deşi Casa Albă afirmă că operaţiunile vizează combaterea criminalităţii, numeroşi nevinovaţi sunt afectaţi, inclusiv imigranţi legali care se tem de verificări abuzive.
Potrivit organizaţiei Proyecto Azteca, numărul comercianţilor dintr-o piaţă locală din Texas s-a redus la jumătate după un raid al agenţiei ICE.
”Aceste afaceri mici nu au site-uri web”, a spus coordonatorul Oliver de la Garza.
Efectele se văd şi la nivelul corporaţiilor. Heineken a raportat scăderi ale vânzărilor în rândul clienţilor hispanici, iar lanţul american Shoe Palace, parte a JD Sports, a anunţat o scădere de 5,5% a traficului în magazine între februarie şi aprilie, în timp ce vânzările online s-au menţinut stabile.
Un studiu realizat de Kantar arată că vizitele hispanicilor în magazine au scăzut cu 14,7% între aprilie şi iunie, comparativ cu doar 4,5% în rândul altor grupuri etnice. În schimb, 60% dintre respondenţii hispanici au cumpărat online în trimestrul iulie–septembrie, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.
”Există o teamă de a fi hărţuit sau supravegheat, chiar şi printre imigranţii cu acte legale”, spune Julie Craig, vicepreşedinte la Kantar.
Pe termen lung, tendinţa favorizează marile lanţuri cu platforme online. Walmart, de exemplu, a raportat o creştere de 26% a vânzărilor online în perioada mai–iulie, cea mai bună performanţă din ultimii ani. În schimb, comercianţii independenţi precum Urban Eyes Vision Center şi Tien Rong Gift Shop din Newark spun că vânzările fizice au scăzut semnificativ după raidurile din ianuarie.
Analiştii consideră că fenomenul marchează o schimbare structurală: frica a accelerat digitalizarea cumpărăturilor în comunităţile hispanice, afectând micii comercianţi şi remodelând obiceiurile de consum ale unui grup care reprezintă aproape 19% din populaţia SUA şi are o putere de cumpărare estimată la 2,8 trilioane de dolari în 2026.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







