Social-democraţii au reacţionat după ce premierul interimar Florin Cîţu a spus că România se îndreaptă într-o direcţie bună din perspectiva economică, şi au precizat că acesta se laudă, însă economia se scufundă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„EI SE LAUDĂ ŞI ECONOMIA SE SCUFUNDĂ!
 
5 REALITĂŢI ale economiei româneşti pe care Guvernul demis „uită” să le spună!
 
1.   România – Campioană europeană la creşterea preţurilor la energie. 40% dintre gospodării deja nu îşi pot achita facturile la întreţinere!
 
2.   România – Cea mai mare inflaţie din ultimii 11 ani. Puterea de cumpărare a scăzut cu 14%!
 
3.   România – record istoric la îndatorare. Peste 57 miliarde euro împrumutaţi în 2 ani de guvernare!
 
4.   România – record istoric la deficitul comercial. 14,6 miliarde euro deficit la 8 luni din 2021 (+ 3 miliarde faţă de perioada similară din 2020)!
 
5.   România – Campioana europeană la dobânzile împrumuturilor. Dobânzi de 10 ori mai mari decât media UE!”, arată o postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a PSD. 
 
Florin Cîţu a declarat sâmbătă, după ce agenţia de rating Standard&Poor’s a menţinut ratingul de ţară al României la stabil, iar Moody’s l-al îmbunătăţit de la negativ la stabil, că în ciuda tuturor ştirilor alarmiste, România merge în direcţia bună şi nu în cea greşită.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.