Protestatari din comunităţile indigene aflate în jurul câmpiilor de sare din Atacama, Chile, unde se află înre cele mai mari rezerve de litiu din lume, au blocat accesul la exploatarea metalului care are o importanţă majoră în producţia de baterii pentru vehicule electrice, laptopuri şi telefoane mobile, pe fondul protestelor care au loc la nivel naţional legate de inechităţile sociale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În bazinul sărat din deşertul Atacama lucrează cei mai mari doi producători de litiu din lume, compania chiliană SQM şi compania americană Albemarle.

Preşedintele Atacama Indigenous Council, Sergio Cubillos, a declarat că activitatea companiei SQM este oprită de miercuri dimineaţa, în urma blocării drumului de acces.

”Au oprit complet activitatea. Drumul este închis”, a declarat Cubillos.

Un purtător de cuvânt al SQM din Santiago a spus că încearcă să obţină informaţii oficiale din regiune, dar nu a reuşit.

Cubillos a spus că operaţiunile Albemarle au fost la rândul lor afectate de blocarea drumurilor, miercuri şi vineri.

Un purtător de cuvânt al Albemarle din Santiago a spus că unităţile de producţie din Atacama nu au fost afectate, cu toate că muncitorii au fost nevoiţi să îşi modifice programul de lucru din cauza problemelor legate de transporturi, la nivel naţional.

Cubillos a spus că indigenii s-au alăturat protestelor legate de inechităţile sociale în semn de solidaritate cu chilienii, dar şi din cauza îngrijorării provocată de impactul avut asupra mediului de exploatarea litiului pe teritorul lor. Grupul a acţionat pentru blocarea înfiinţării unor mine noi de litiu pe câmpiile de sare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.