Ministerul Dezvoltării anunţă, luni, că proiecte transfrontaliere în valoare de peste 70 milioane euro sunt finanţate prin Programul România-Republica Moldova. Săptămâna trecută, membrii Comitetului Comun de Monitorizare a Programului s-au reunit, la Chişinău, pentru întâlnirea de bilanţ anual al programului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Programul România-Republica Moldova finanţează 81 de proiecte, cu o valoare de 70,8 milioane euro fonduri nerambursabile. Până în prezent, 43 de proiecte şi-au finalizat perioada de implementare şi se estimează că alte 10 vor fi finalizate până la finalul anului”, a transmis, luni, MInisterul dezvoltării, într-un comunicat de presă.  

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Sursa citată a precizat că proiectele vizează atât investiţii în infrastructură medicală, în infrastructura de educaţie şi cea de transport, precum şi în modernizarea punctelor de trecere a frontierei aflate la graniţa cu Republica Moldova. 

”Au fost achiziţionate echipamente pentru şcolile şi spitalele din zona de graniţă şi au fost realizate instruiri comune pentru cadrele didactice şi pentru personalul sanitar din aria programului. Investiţii importante au fost făcute cu ajutorul acestor proiecte de cooperare în dotarea şi pregătirea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi a partenerilor din Republica Moldova, în vederea unei mai bune reacţii a populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă. În cadrul reuniunii, au fost discutate şi prevederile noului proiect de regulament, elaborat la nivel european pentru a veni în sprijinul programelor la graniţele externe ale UE, în contextul conflictului din Ucraina şi al suspendării programelor de cooperare cu Rusia şi Belarus, prin care sunt vizate măsuri de flexibilizare a implementării proiectelor şi simplificarea anumitor proceduri de management al programului”, a mai transmis sursa citată.  

Potrivit ministerului, de asemenea, reprezentanţii celor două ţări partenere au vizitat trei dintre proiectele finanţate prin program, aflate în zona Chişinăului. 

La întâlnire au participat reprezentanţii Autorităţii de Management (MDLPA), ai Secretariatului Tehnic Comun (BRCT Iaşi), autorităţile locale din judeţele care fac parte din aria programului, precum şi reprezentanţii Autorităţilor Naţionale din cele două ţări şi ai Comisiei Europene. 

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.