Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, anunţă că primăriile mai multor localităţi din judeţ sunt implicate în achiziţii de autobuze electrice şi staţii de încărcare, investiţiile urmând a fi făcute din fonduri europene.
„Săptămâna aceasta, Primăria oraşului Buftea va semna un contract tot pentru autobuze electrice şi vorbim de 10 autobuze electrice plus staţii de încărcare. Sunt 75 de milioane de lei, urmează primăria oraşului Voluntari, unde vor construi şi o autobază pentru autobuze electrice, este un proiect de 130 de milioane de lei şi sunt, cred, 30 de autobuze şi în Chitila construim o nouă autobază, tot pentru autobuze electrice, un proiect de 40 de milioane de lei. Finanţarea este din programul regional Bucureşti- Ilfov, sunt doar bani europeni”, a declarat Hubert Thuma joi, în cadrul Maratonului Infrastructurii şi Mobilităţii, organizat de Profit.ro.
Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov precizează că autorităţile locale din Chitila, într-un parteneriat cu cele ale comunei Mogoşoaia, cu Consiliul Judeţean Ilfov şi cu Ministerul Mediului, prin Fondul de Mediu, au achiziţionat peste 30 de autobuze electrice şi peste 40 de staţii de încărcare din fonduri europene, cu cofinanţări de la entităţile locale.
„Când discutăm despre infrastructură în judeţul Ilfov, ar trebui automat să discutăm despre infrastructura în regiunea Bucureşti-Ilfov, pentru că Bucureştiul şi Ilfovul sunt conectate din multe puncte de vedere, pentru că sunt foarte mulţi oameni care locuiesc în Ilfov, dar muncesc în Bucureşti şi invers. Este un singur organism”, mai spune Hubert Thuma.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







