Romgaz negociază în prezent achiziţionarea de gaz de import, realizând în acest sens formalităţile necesare şi utile pentru a se licenţia ca trader în Bulgaria şi Grecia pentru a putea aduce gaze de provenienţă non-rusă, prin recent inauguratul interconector dintre cele 2 state vecine, a anunţat Aristotel Marius Jude, Director General Adjunct, Romgaz la PROFIT ENERGY.forum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Suntem în discuţii cu mai mult parteneri, însă acestea sunt confidenţiale. În măsura în care vor fi finalizate, ele vor fi făcute cunoscute atât investitorilor, cât şi pieţei în general”, a precizat Jude, conform Profit.ro.

În prezent, Romgaz a obţinut statutul de utilizator de reţea în Bulgaria, urmând a fi licenţiat ca trader de reglementatorul bulgar. Totodată, se negociază şi încheierea contractului de transport cu operatorul de sistem şi transport (OTS) din Grecia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.