Abatorul Periş, cel mai mare procesator al porcilor şi cărnii de porc din sud-estul ţării, şi subsidiarele sale, a raportat o cifră de afaceri de peste 700 milioane lei în 2024, o majorare de 12% faţă de anul precedent. Compania a trecut de la o pierdere netă de 13,2 milioane lei în 2023 la un profit net estimat a depăşi 4 milioane lei în 2024. Pentru următorii ani, grupul anunţă investiţii anuale de aproximativ 20 milioane lei, pentru eficienţa tehnologică prin modernizarea echipamentelor şi creşterea gradului de automatizare.
”Abatorul Periş SA şi subsidiarele sale, Cathedral Distribution SRL şi Policalita SRL, au înregistrat o creştere semnificativă a cifrei de afaceri în 2024, ajungând la peste 700 milioane lei, o majorare de 12% faţă de anul precedent. Performanţa financiară a fost însoţită de o îmbunătăţire a profitabilităţii înainte de dobânzi, impozite şi amortizări (EBITDA) de la negativ 3,5 milioane lei la peste 26 milioane lei (+850%), compania reuşind să treacă de la o pierdere netă de 13,2 milioane lei în 2023 la un profit net estimat a depăşi 4 milioane lei în 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 131%”, anunţă compania.
Grupul Periş este format din entităţile Abatorul Periş SA şi subsidiarele acestuia Cathedral Distribution SRL şi Policalita SRL.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
„Dorim să apreciem sprijinul acordat de stat industriei de porcine din România, puternic afectată de pesta porcină africană începând cu anul 2017. Această criză a avut un impact devastator asupra producţiei interne, schimbând structura pieţei şi crescând dependenţa de importuri. Programul guvernamental de repopulare a fermelor a contribuit semnificativ la revitalizarea sectorului, facilitând creşterea producţiei locale şi stabilizarea preţurilor porcului viu. În plus, este de salutat şi susţinerea de care am beneficiat din partea Exim Banca Românească, care a acordat companiei un credit pentru capital de lucru în valoare de 48 milioane lei, finanţare acordată în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina. O finanţare care a fost esenţială pentru desfăşurarea activităţilor companiei în condiţii optime şi pentru menţinerea lanţului de aprovizionare”, a declarat Alin Zamfira, preşedinte al Consiliului de Administraţie Abatorul Periş SA.
Exim Banca Românească a implementat, în baza mandatului special primit din partea statului român, schema de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în cadrul căreia companiile mari şi IMM-urile au putut accesa garanţii de stat şi credite cu dobândă subvenţionată.
”Flexibilitatea şi adaptabilitatea Exim Banca Românească ne permit să implementăm rapid soluţii financiare complexe, astfel încât să ne onorăm promisiunea de susţinere a companiilor româneşti, mai ales atunci când traversează contexte mai puţin favorabile, precum pandemia sau conflictul din Ucraina. De aceea, ne bucurăm de fiecare dată când vedem că, prin demersurile noastre, contribuim efectiv la dezvoltarea business-urilor locale, aşa cum este şi cazul Abatorului Periş, jucător de top din industria agroalimentară românească”, a declarat Traian Halalai, preşedintele Executiv al Exim Banca Românească.
Ca parte a strategiei de dezvoltare, în primul trimestru al anului 2024, Abatorul Periş SA a finalizat achiziţia a două unităţi specializate de procesare a cărnii - Cathedral Distribution SRL şi Policalita SRL. Aceste achiziţii sunt parte dintr-un plan strategic de diversificare a portofoliului de produse şi de extindere a prezenţei pe piaţă, consolidând astfel poziţia companiei în industria cărnii.
Un alt factor cheie în redresarea şi dezvoltarea companiei a fost sprijinul acţionarului majoritar, Jabbar Kanani, care, prin intermediul CCI Cardinal Equity SRL, a asigurat o finanţare de 20 milioane lei. Această infuzie de capital a permis companiei să îşi susţină planurile de dezvoltare, să optimizeze procesele operaţionale şi să-şi îmbunătăţească performanţa financiară.
Datorită poziţionării sale strategice în proximitatea celei mai mari pieţe de consum din România – Bucureşti şi judeţele învecinate – precum şi în apropierea centrelor de distribuţie ale marilor lanţuri de retail internaţional, Abatorul Periş beneficiază de un lanţ logistic optimizat.
Pentru următorii ani, grupul va continua planul de investiţii anuale de aproximativ 20 milioane lei, pentru eficienţa tehnologică prin modernizarea echipamentelor şi creşterea gradului de automatizare. Compania urmăreşte, de asemenea, extinderea canalelor de distribuţie pentru produsele de calitate superioară, abordare care va permite grupului să răspundă cerinţelor pieţei în schimbare şi să se dezvolte pe termen lung, având în vedere tendinţele actuale de consum din România.
Abatorul Periş este cel mai mare procesator al porcilor şi cărnii de porc din sud-estul ţării şi deţine la Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, cu o capacitate de procesare de 500.000 de capete anual. Abatorul Periş este, de asemenea, specializat în producţia produselor româneşti din gama ultra proaspătă.
Prin integrarea activităţilor subsidiarelor sale, Cathedral Distribution SRL şi Policalita SRL, grupul oferă consumatorilor români produse de carne fierte, afumate şi crud-uscate. Diversificarea sortimentaţiei de produse urmăreşte creşterea produselor de calitate superioară prin reţete tradiţionale de afumare şi pârlire a cărnii de porc, introducerea produselor premium de carne de vită maturată şi carne de oaie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.