Primăria Capitalei ar putea investi 83,64 milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Universităţii din Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie analizat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrarea ar urma să fie finanţată, în proporţie de 50%, din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale, sub formă de grant. Restul banilor ar urma să vină din bugetul local, cu recuperarea sumelor în condiţiile legii privind măsuri de creştere a calităţii clădirilor.

Proiectul de hotărâre a fost întocmit ţinând cont de adresa Universităţii Bucureşti, prin care această solicită susţinere financiară în vederea executării lucrărilor de reabilitare a faţadelor, învelitorilor şi amenajărilor conexe din curtea interioară.

Universitatea a solicitat sprijin din partea primăriei, în condiţiile în care suma necesară reprezintă cica 25% din bugetul instituţiei pe anul în curs, potrivit proiectului.

Universitatea, care are în jur de 31.000 de studenţi, a anunţat că va suporta cheltuielile cu proiectarea, estimate la 1,36 milioane lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.