Preţurile petrolului au urcat marţi la cel mai ridicat nivel din ultima săptămână după decizia SUA şi a altor state de a elibera ţiţei din rezervele strategice pentru a tempera creşterea preţurilor, măsuri care sunt însă sub unele aşteptări din piaţă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statele Unite au anunţat marţi că vor elibera milioane de barili de petrol din rezervele strategice în coordonare cu China, India, Coreea de Sud, Japonia şi Marea Britanie, pentru a încerca să reducă preţurile după ce producătorii din OPEC+ au ignorat în mod repetat solicitările pentru mai mult ţiţei.

Dar analiştii au spus că efectul asupra preţurilor ar putea fi de scurtă durată, după ani de scădere a investiţiilor şi o puternică redresare globală în urma pandemiei de Covid-19.

Contractele futures pe Brent au crescut cu 2,65 dolari, sau 3,3%, la 82,35 dolari pe baril, în timp ce ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,91 dolari, sau 2,5%, la 78,66 dolari pe baril.

Astfel, preţul petrolului Brent a consemnat cea mai mare creştere procentuală zilnică din luna august şi cel mai ridicat nivel de închidere din 16 noiembrie.

De asemenea, diferenţa în plus între preţul petrolului Brent şi cel al petrolului WTI a devenit cea mai mare de la jumătatea lunii octombrie.

Discuţiile despre o eliberare coordonată de petrol din rezervele strategice, aprecierea dolarului american şi o potenţială afectare a cererii de energie de valul patru al cazurilor de Covid-19 în Europa au făcut deja ca preţul petrolului Brent să scadă cu peste 10%, de la atingerea maximului ultimilor trei ani, de 86,70 dolari pe baril, pe 25 octombrie.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat marţi că va elibera 50 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol a SUA, care va începe să ajungă pe piaţă de la mijlocul şi până la sfârşitul lunii decembrie.

”Istoria a dovedit că această eliberare de petrol din rezerva strategică va avea doar un impact pe termen scurt asupra preţurilor şi este o declaraţie deschisă a unui război al petrolului cu cartelul OPEC+”, a declarat Phil Flynn, analist senior la Price Futures din Chicago.

Alianţa OPEC+, dintre Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţi săi, inclusiv Rusia, a respins până acum cererile repetate de la Washington de a pompa mai mult petrol.

Ministrul Energiei al Emiratelor Arabe Unite, Suhail Al-Mazrouei, a declarat marţi că Emiratele Arabe Unite nu văd ”nicio logică” în creşterea propriilor contribuţii la pieţele globale în acest moment, adăugând că datele tehnice adunate înaintea viitoarei reuniuni a OPEC+ din decembrie indică un surplus de petrol în primul trimestru al anului 2022.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.