Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 6%, investitorii având îndoieli că reducerea record a producţiei convenită de grupul OPEC+ va reuşi să echilibreze piaţa afectată de prăbuşirea cererii provocată de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 6,5%, la 29,69 dolari pe baril, iar cel al petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, cu aproape 7%, la 20,85 dolari pe baril.

Cei mai mari producători de petrol din lume vor reduce producţia cu 19,5 milioane de barili pe zi, respectiv cu aproape 20% din oferta globală, potrivit estimărilor.

Totuşi, aceste angajamente, care includ reduceri voluntare care vot avea loc treptat în state precum SUA, vor fi insuficiente pentru a atenua excedentul tot mai mare de ţiţei care se acumulează. În prezent, preţurile petrolului sunt cu peste 50% sub nivelul de la începutul acestui an.

”Estimările referitoare la distrugerea cererii variază între 15 milioane şi 22 de milioane de barili de petrol pe zi, în luna aprilie, iar măsurile nu vor intra în vigoare până în luna mai, aşa că pe termen scurt vom asista la o creştere substanţială a stocurilor”, a spus Nitesh Shah, director pentru cercetări la firma  WisdomTree Investments  din New York.

Cea mai mare parte a reducerilor de producţie vor fi suportate de OPEC şi aliaţii săi, între care Rusia, în cadrul grupului cunoscut sub numele de OPEC+.

Grupul a convenit reducerea livrărilor de petrol cu 9,7 milioane de barili pe zi, începând în lunile mai şi iunie. Restul reducerilor vor fi suportate de SUA, Canada şi alţi producători.

Există totuşi semne că epidemia de coronavirus ar fi depăşit nivelul maxim în unele regiuni ale lumii. În China, unde a debutat epidemia, virusul este în mare parte sub control, iar cererea pare să îşi revină. Datele arată că importurile de petrol ale Chinei au crescut în martie cu 12%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.