Preţurile petrolului au scăzut luni cu aproximativ 4%, iar cel al ţiţeiului Brent a coborât sub 100 de dolari pe baril, din cauza temerilor că pandemia de Covid-19 va reduce cererea în China şi a eliberărilor de petrol din rezervele strategice ale ţărilor membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 4,35 dolari, sau cu 4,2%, la 98,43 dolari pe baril până la ora 17:46 GMT (20:46 ora României), în timp ce preţul ţiţeiului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a scăzut cu 3,75 dolari, sau cu 3,8%, la 94,51 dolari pe baril, cel mai redus nivel din 25 februarie, a doua zi după ce forţele ruse au invadat Ucraina, o acţiune pe care Moscova o numeşte ”operaţie militară specială”.

Preţul petrolului Brent a atins cel mai scăzut nivel din 16 martie.

Consumul de combustibil din China, cel mai mare importator de petrol din lume, a stagnat din cauza restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului la Shanghai, au declarat analiştii de la firma de consultanţă Eurasia Group.

Shanghai, centrul financiar al Chinei, a început luni să reducă restricţiile în unele zone, în ciuda raportării unui record de peste 25.000 de noi infecţii cu Covid-19.

”Chiar şi atunci când restricţiile din Shanghai vor fi ridicate, politicile Chinei împotriva Covid-19 vor rămâne probabil un obstacol pentru cerere”, a spus Eurasia Group, menţionând că reeestricţiile de la Shanghai au redus probabil consumul total de petrol al Chinei cu până la 1,3 milioane de barili pe zi (bpd).

Pentru a ajuta la compensarea deficitului de ţiţei rusesc după ce Moscova a fost lovită de sancţiuni, ţările membre ale AIE, inclusiv Statele Unite, vor elibera 240 de milioane de barili de petrol în următoarele şase luni.

”Eliberarea de petrol din rezervele strategice ar trebui să atenueze raportul strâns dintre cerere şi ofertă, în următoarele luni, reducând nevoia ca preţul petrolului să crească pentru a declanşa distrugerea cererii pe termen scurt”, a declarat analistul UBS Giovanni Staunovo.

Eliberarea de petrol din rezervele strategice de petrol este echivalentă cu 1,3 milioane de bpd în următoarele şase luni, suficient pentru a compensa deficitul de 1 milion bpd din livrările de petrol rusesc, au spus analiştii JP Morgan.

Adăugând presiune asupra preţurilor ţiţeiului, dolarul american a crerscut pentru a opta zi consecutivă faţă de un coş de alte valute. Un dolar mai puternic face petrolul mai scump pentru deţinătorii altor valute.

Executivul Uniunii Europene (UE) elaborează propuneri pentru un embargo asupra petrolului rusesc, au declarat miniştrii de Externe din Irlanda, Lituania şi Ţările de Jos, deşi nu a existat un acord de interzicere a ţiţeiului rusesc.

OPEC a spus UE că sancţiunile împotriva Rusiei ar putea crea unul dintre cele mai grave şocuri de aprovizionare cu petrol şi că ar fi imposibil să se înlocuiască aceste volume. OPEC a semnalat că nu va pompa mai mult petrol.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.