Spania va ajuta la reconstruirea La Palm, unde o erupţie vulcanică a distrus sute de clădiri şi a obligat mii de oameni să îşi părăsească locuinţele, a declarat duminică premierul Pedro Sanchez, adăugând că insula este sigură să poată fi vizitată de turişti, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflat în a treia sa vizită în La Palma, una din Insulele Canare din Atlantic, de când a început erupţia pe 19 septembrie, Sanchez a declarat că guvernul va aproba săptămâna aceasta un ajutor de 206 milioane de euro (239 milioane de dolari).

"Marţea viitoare, cabinetul va aproba un pachet de măsuri foarte puternice [pentru a ajuta în] domenii precum reconstrucţia infrastructurii, aprovizionarea cu apă, ocuparea forţei de muncă, agricultura, turismul şi beneficiile", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Vulcanul Cumbre Vieja a distrus mai mult de 900 de clădiri. Aproximativ 6.000 de persoane au fost evacuate din casele de pe insulă, dintr-o populaţie de aproximativ 83.000.

"Ne confruntăm cu un test de rezistenţă ... pentru că nu ştim când se va termina erupţia vulcanului. Ce ar trebui să ştie locuitorii este că, atunci când se va termina, guvernul Spaniei va fi acolo pentru a aborda enorma sarcină de a reconstrui La Palma", a spus Sanchez”.

Duminică, vulcanul a aruncat lava roşie şi nori groşi de fum negru pentru a 15-a zi consecutiv.

"Activitatea explozivă s-a intensificat în ultimele ore", a declarat Institutul de vulcanologie din Insulele Canare, Involcan, într-un tweet publicat duminică după-amiază.

Institutul Naţional Geografic din Spania a declarat că a înregistrat peste noapte nouă cutremure în jurul erupţiei, dintre care cel mai puternic a avut o magnitudine de 3,5 grade.

Pachetul financiar este a doua etapă a unui plan aprobat săptămâna trecută. Prima etapă a făcut ca guvernul să anunţe un ajutor de 10,5 milioane de euro (12,3 milioane de dolari) pentru asistenţa imediată a celor care şi-au pierdut casele.

Sanchez a încurajat, de asemenea, turiştii care se gândeau să viziteze La Palma să nu îşi amâne călătoriile, turismul fiind industria majoră a Insulelor Canare.

”Aş dori să anunţ turiştii că acesta este un loc sigur, ei pot veni să se bucure de insulă”, a spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.