Premierul Ilie Bolojan a primit, luni, la Palatul Victoria, o delegaţie a Ford Otosan, companie care a investit în România până în prezent 500 milioane de euro, el declarând că Guvernul susţine investiţiile pentru că ele creează locuri de muncă, plus-valoare şi dezvoltare.
Premierul Ilie Bolojan, împreună cu şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, au primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegaţie a Ford Otosan, companie ce a preluat fabrica din Craiova în 2022 şi care a investit în România până în prezent 500 milioane de euro. Totodată, Ford Otosan este cel de-al doilea exportator din România, anunţă Executivul.
Potrivit Guvernului, prim-ministrul Ilie Bolojan a apreciat proiectele de investiţii ale companiei Ford Otosan în ţara noastră şi contribuţia acestora la economia naţională şi locală. ”Guvernul susţine investiţiile pentru că ele creează locuri de muncă, plus-valoare şi dezvoltare atât la nivel naţional, cât şi în comunităţile locale. Economia României are resurse pentru o creştere sănătoasă, pentru competitivitate şi pentru majorarea capacităţii de export”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Directorul General al Ford Otosan, Güven Özyurt, a apreciat deschiderea Guvernului şi a prim-ministrului Ilie Bolojan de a susţine mediul de afaceri, context în care a prezentat stadiul investiţiei pe care compania o derulează la Craiova.
Din partea Guvernului, la întrevedere au participat prim-ministrul Ilie Bolojan şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca. Din partea companiei Ford Otosan au participat Güven Özyurt, director general Ford Otosan, Josephine Payne, director general adjunct, Ford Otosan, Fırat Elhüseyni, preşedintele Ford Otosan România, şi Andreea Radu, director Afaceri Guvernamentale, Ford Otosan România.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.