Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a autorizat tranzacţia prin care RWE Energie, companie controlată de grupul energetic german RWE, preia portofoliul de clienţi al Fidelis Energy, furnizor de energie electrică şi gaze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Autoritatea de concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, se arată într-un anunţ al autorităţii de concurenţă.

RWE Energie este controlată direct de către societatea Budapesti Elektromos Muvek Nyrt şi face parte din grupul RWE, grup activ pe pieţele europene de furnizare de energie şi gaze naturale.

Grupul RWE este lider european în domeniul energetic, fiind activ în producerea, transportul şi comercializarea de energie electrică şi gaze naturale. Grupul este cel mai mare producător de energie electrică din Germania.

În România, RWE s-a concentrat pe deservirea clienţilor non-casnici de energie electrică, portofoliul de furnizare gaze naturale fiind redus.

Fidelis operează pe piaţa energiei electrice din România, ca furnizor de energie electrică, precum şi pe piaţa gazelor naturale.

”Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial”, spun oficialii instituţiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.