Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galaţi S.A şi S.C. Liberty Tubular Products Galaţi – S.A. a analizat, în cadrul primei întâlniri de lucru, desfăşurate joi sub coordonarea vicepremierului Marian Neacşu, situaţia economico-financiară şi juridică a celor două societăţi şi posibile soluţii.
Membrii Comitetului au analizat, la întâlnirea de la Palatul Victoria, situaţia economico-financiară şi juridică a celor două societăţi, din perspectiva obligaţiilor financiare şi a procedurilor judiciare aflate în derulare, precum şi din punct de vedere social.
”Un punct important al reuniunii de astăzi l-a constituit analiza posibilelor soluţii pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galaţi S.A şi S.C. Liberty Tubular Products Galaţi – S.A., pentru continuarea activităţii de producţie de către cele două societăţi, precum şi pentru atragerea potenţialilor investitori interesaţi să preia sau să susţină activitatea de producţie a celor două societăţi”, arată Guvernul, într-un comunicat de presă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
La întâlnirea de lucru au participat, alături de vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, secretarul general al Guvernului, Ştefan-Radu Oprea, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi ai Exim Banca Românească.
”Guvernul României monitorizează cu atenţie situaţia de pe platforma Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi, precum şi impactul economic, în raport cu protejarea intereselor statului român”, adaugă sursa citată.
Având în vedere dificultăţile financiare cu care se confruntă societăţile S.C. Liberty Galaţi - S.A. şi S.C. Liberty Tubular Products Galaţi - S.A., în 18 septembrie a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia prim-ministrului nr. 453 privind constituirea, organizarea şi atribuţiile Comitetului interministerial pentru protejarea intereselor statului în cadrul celor două societăţi.
Principalele atribuţii ale Comitetului sunt: analiza situaţiei economico-financiare şi juridice a celor două companii, în raport cu obligaţiile financiare existente şi procedurile judiciare; analiza expunerii Exim Banca Românească - S.A. şi a creanţelor pe care aceasta, Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală, societăţi şi companii cu capital majoritar de stat le au asupra celor două societăţi; analiza efectelor şi propunerea de măsuri pentru reducerea impactului social în cazul restrângerii sau închiderii activităţii celor două companii; formularea propunerilor de modificări legislative pentru protejarea intereselor statului la cele două societăţi; analiza şi stabilirea măsurilor necesare pentru continuarea activităţii de producţie de către cele două companii; analiza intenţiilor potenţialilor investitori interesaţi să preia sau să susţină activitatea de producţie a celor două societăţi.
Potrivit Executivului, după fiecare reuniune sau la solicitarea prim-ministrului, Comitetul prezintă rapoarte cu privire la stadiul îndeplinirii măsurilor şi atribuţiilor. De asemenea, poate solicita date, informaţii, raportări, situaţii, precum şi orice alte documente relevante de la orice instituţii sau autorităţi publice, precum şi de la întreprinderi publice la care statul român este acţionar majoritar.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.