Poliţiştii de frontieră au descoperit 45 de butelii ce conţin o substanţă periculoasă, într-un microbuz condus de un bulgar, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au transmis că în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui microbuz.
 
“Cu această ocazie, în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul de marfă au fost descoperite mai multe cutii ce conţineau 45 de butelii cu 9,5 kilograme de freon fiecare, o substanţă periculoasă de tip R32. Persoana în cauză nu deţinea autorizaţie de transport pentru produsele transportate, iar acestea, în valoare de aproximativ 45.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au transmis poliţiştii de frontieră.
 
Bulgarul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de transport şi tranzit de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.