PNL a depus la Avocatul Poporului sesizarea pentru contestarea la Curtea Constituţională a OUG prin care este diminuată contribuţia la Pilonul II de pensii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liberalii susţin, în documentul depus la Avocatul Poporului, că OUG 82/2017 încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează dreptul de proprietate şi dreptul la pensie, iar prevederile constituţionale interzic adoptarea de ordonanţe de urgenţă în această materie.

PNL susţine că, totodată, Guvernul afectează dreptul la negocieri colective în materie de muncă, prevederile constituţionale interzicând adoptarea de ordonanţe de urgenţă în această materie.

Semnatarii mai arată că un alt motiv extrinsec de neconstituţionalitate este inexistenţa stării extraordinare şi a situaţiei de urgenţă care să justifice adoptarea şi intrarea în vigoare, de îndată, a actului normativ.

Prin adoptarea OUG 82/2017, Guvernul a încălcat procedura constituţională pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, procedură prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, susţin liberalii. În opinia lor, niciuna dintre condiţiile prevăzute în Constituţie pentru exercitarea delegării legislative de către Executiv nu a fost respectată la adoptarea OUG 82/2017, respectiv:

 -  nu există o situaţie extraordinară care să fi justificat adoptarea prin OUG a unor măsuri cu un impact major social faţă de cetăţeni, cu un major impact economic şi faţă de angajamentele asumate în calitate de ţară membra UE;

 - reglementarea acestor măsuri nu era sub presiunea unui termen pentru adoptarea în regim de urgenţă, din contră, adoptarea acestor măsuri într-un timp atât de scurt şi cu aplicabilitate imediată a făcut imposibilă realizarea şi calcularea impactului real din punct de vedere economic atât la nivelul beneficiarilor - contribuabili, cât şi pentru statul român în raport de eventualele sancţiuni economice şi politice la nivelul UE;

 - urgenţa nu a fost motivată în cuprinsul ordonanţei criticate, iar PNL consideră că „urgenţa” Guvernului de a reduce contribuţia la pilonul II de pensii la valoarea de 3,75% derivă din intenţia acoperirii unei încălcări evidente a Legii nr.411/2004 şi anume obligaţia ca această contribuţie la pilonul II să fie de 6%, începând cu data de 1 Ianuarie 2017 (art.43 alin.3 din Legea nr.411/2004).

PNL mai arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a apreciat că, pentru Executiv, în procedura adoptării unei ordonanţe de urgenţă, cele trei condiţii sus menţionate sunt obligatorii şi cumulative (Decizia CCR nr. 255/2005). În document se menţionează şi că, prin Decizia 42/2014, Curtea Constituţională a statuat că motivele extraordinare care justifică emiterea ordonanţei de urgenţă trebuie apreciate în funcţie de momentul emiterii ordonanţei, iar nu în funcţie de factorii interveniţi ulterior.

În opinia liberalilor, Guvernul a încălcat şi prevederile legale privind transparenţa în adoptarea actelor legislative, a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 52/2003.

Prevederile regăsite în art. VII din OUG nr. 82/2017, textul normativ propus, nu au fost publicate anterior pe site-ul Guvernului, nu au fost comunicate partenerilor sociali, nu au făcut parte din proiectul înaintat Consiliului Economic şi Social pentru avizare, încălcându-se, astfel, prevederile tezei a I-a a alin. (2) art. 7 din Legea nr. 502/2003, se menţionează în sesizare. De asemenea, pe site-ul Guvernului nu a fost publicat un studiu de impact, încălcându-se prevederile tezei a II-a a alin. (2) art. 7 din Legea nr. 502/2003.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.