Wello, platforma de sănătate dedicată familiilor cu copii supraponderali, dezvoltată de o echipă de 13 specialişti în tehnologia informaţiei din judeţul Cluj, este singurul proiect din România acceptat în programul de dezvoltare GoGlobal al EIT Health, una dintre cele mai mari iniţiative mondiale din industria de healthcare, a anunţat luni compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Wello va participa la ediţia din acest an a GoGlobal Israel-Canada, care se desfăşoară în perioada iunie-noiembrie, şi reprezintă poarta de acces a IMM-urilor europene incluse în program către două dintre cele mai importante hub-uri de inovaţie în healthcare, prin implicarea unor parteneri locali de top. La această ediţie, au fost acceptate doar două proiecte din Europa, Wello fiind unul dintre acestea”, se arată în comunicat.

Programul GoGlobal îşi propune să le ofere companiilor care activează în industriile de tehnologie medicală, biotehnologie şi sănătate digitală, competenţele necesare pentru a se extinde la nivel mondial. Proiectele acceptate sunt sprijinite să se lanseze în pieţe noi cu know-how în sistemele de sănătate specifice ţărilor vizate, să afle informaţii despre reglementările în vigoare, precum şi să aibă acces la stakeholderi şi analize asupra competiţiei, potrivit companiei.

EIT Health, iniţiatorul acestui program şi organizaţie susţinută de Comitetul European şi Institutul European de Inovare şi Tehnologie, îşi propune să încurajeze dezvoltarea de soluţii inteligente pentru industria de sănătate din Europa, iar bugetul de investiţii alocat în acest scop, pentru următorul deceniu, este de 2 miliarde de euro.

”Participarea la GoGlobal este o oportunitate pentru orice companie din industria de sănătate care urmăreşte extinderea internaţională, iar validarea Wello, prin includerea într-un program EIT Health recunoscut pentru criteriile foarte riguroase de selecţie, ne sprijină în demersul nostru de a găsi clienţi şi parteneri de top pentru platforma de sănătate Wello, pe care o vom lansa în această toamnă”, spune Sveatoslav Vizitiu, cofondator Wello.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.