Pfizer a anunţat luni că a depus un al doilea proces împotriva Novo Nordisk şi Metsera, acuzând compania daneză de practici anticoncurenţiale în încercarea de a o depăşi în cursa pentru achiziţionarea dezvoltatorului american de tratamente pentru obezitate, relatează Reuters.
Potrivit documentelor depuse la Tribunalul Federal din Delaware, Pfizer susţine că tentativa Novo Nordisk, producătorul medicamentului Ozempic, de a cumpăra Metsera ar avea ca scop menţinerea unei poziţii dominante pe piaţa globală a tratamentelor pentru obezitate, prin eliminarea unui potenţial concurent emergent.
Procesul mai acuză că acţionarii majoritari ai Metsera ar fi conspirat cu compania şi cu Novo Nordisk pentru a submina oferta Pfizer.
Într-un comunicat, Metsera a respins acuzaţiile, afirmând că ”Pfizer încearcă să folosească justiţia pentru a obţine compania la un preţ mai mic decât oferta Novo Nordisk”.
Reprezentanţii Metsera au adăugat că argumentele Pfizer ”sunt lipsite de temei” şi vor fi combătute în instanţă.
Acţiunea juridică amplifică conflictul dintre Pfizer şi Novo Nordisk pentru controlul Metsera, o companie cu un portofoliu promiţător de terapii bazate pe GLP-1 şi amilină, care ar putea aduce noi competitori într-o piaţă evaluată la peste 100 de miliarde de dolari până la sfârşitul deceniului.
Pfizer a anunţat în septembrie intenţia de a achiziţiona Metsera pentru 4,9 miliarde de dolari, sumă care ar putea urca la 7,3 miliarde în funcţie de rezultatele viitoare.
Achiziţia ar marca intrarea Pfizer pe piaţa tratamentelor pentru obezitate, un segment în care compania a întâmpinat dificultăţi în dezvoltarea propriilor medicamente.
În replică, Novo Nordisk a lansat joi o ofertă de preluare de aproximativ 6 miliarde de dolari, declanşând o perioadă de patru zile în care Pfizer poate renegocia termenii.
Primul proces, depus vineri la Curtea Cancelariei din Delaware, urmăreşte să blocheze Metsera să renunţe la acordul deja semnat cu Pfizer. Gigantul american argumentează că oferta Novo Nordisk nu poate fi considerată ”superioară” deoarece implică riscuri majore de reglementare antitrust şi este puţin probabil să fie finalizată.
Novo Nordisk, care a revoluţionat industria cu medicamentele sale Ozempic şi Wegovy, se confruntă în prezent cu presiune concurenţială crescută din partea rivalului Eli Lilly, care a preluat conducerea pieţei cu tratamentele Mounjaro şi Zepbound.
Conflictul juridic dintre Pfizer şi Novo Nordisk reflectă miza uriaşă a pieţei globale a medicamentelor pentru obezitate, una dintre cele mai dinamice şi profitabile segmente din industria farmaceutică actuală.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
    






