Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi primăriile staţiunilor montane propun un set de măsuri de siguranţă sanitară pentru turişti. De exemplu, Salvamont Braşov propune, împreună cu Asociaţia Transportatorilor pe Cablu, ca la instalaţiile de cablu închise, telecabine şi gondole, să se reducă capacitatea şi să fie ventilate corespunzător prin deschiderea geamurilor, iar acestea să fie dezinfectate periodic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, românii vor beneficia în continuare de vouchere de vacanţă. Voucherele asigură un rulaj de minim 350 de milioane de euro anual de care beneficiază industria turistică din România.

Comisia de Turism Intern şi Incoming a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) a purtat, recent, mai multe discuţii cu reprezentanţii primăriilor staţiunilor montane, cu privire la stadiul elaborării unui plan de măsuri de siguranţă sanitară a turiştilor în staţiunile de schi din România, în contextul pandemiei de COVID-19.

„În anul 2020 România a fost destinaţia preferată a românilor pentru petrecerea vacanţei, în contextul pandemiei de COVID-19. Lipsa unui set de măsuri de siguranţă pentru turiştii străini care intră în ţară, închiderea restaurantelor sau centrelor spa au anulat şansa poziţionării ţării noastre ca destinaţie turistică sigură. Dorim să nu se mai întâmple acelaşi lucru la deschiderea sezonului de iarnă. Turismul, dacă este practicat în siguranţă, înseamnă atât sănătate fizică, cât şi mentală. Pe de altă parte, orice activitate în aer liber ajută la întărirea imunităţii”, afirmă Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

ANAT împreună cu autorităţile locale care administrează staţiunile montane vin astfel în întâmpinarea autorităţilor centrale cu propuneri de securitate sanitară a staţiunilor montane, pentru a continua promovarea acestor destinaţii în agenţiile de turism, ca o strategie de a încuraja turiştii să meargă în staţiuni.

”Este necesar ca turiştii să se simtă în siguranţă iar factorii de decizie trebuie să elaboreze şi să implementeze un set de măsuri care să ofere încredere turiştilor. Putem lua exemplul măsurilor luate în staţiunile de schi din Franţa, care îşi aşteaptă cu încredere turiştii”, precizează Lucian Boronea, prim-vicepreşedinte ANAT.

Până în prezent, ANAT a avut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale pentru staţiuni precum Vatra Dornei, Predeal, Sinaia, Azuga, Poiana Braşov, Cavnic şi Lupeni. 

"De exemplu, Primăria Sinaia a pregătit un plan de măsuri elaborat împreună cu Asociaţia Transportatorilor pe Cablu din România, care va fi înaintat forurilor decizionale. Salvamont Braşov a menţionat că materialul conceput împreună cu Asociaţia Transportatorilor pe Cablu a fost transmis către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), în atenţia Secretarului de Stat Răzvan Pârjol. Astfel, se propune ca la instalaţiile de cablu închise, telecabine şi gondole, să se reducă capacitatea şi să fie ventilate corespunzător prin deschiderea geamurilor. De asemenea, acestea vor fi dezinfectate periodic", arată ANAT.

Primăria Braşov a menţionat că analizează propunerile venite de la Asociaţia Transportatorilor pe Cablu şi urmează discuţii şi cu administratorii domeniilor schiabile din Poiana Braşov pentru stabilirea fluxurilor de turişti şi a normelor de siguranţă.

"Întrucât aceste instalaţii funcţionează şi pe timpul verii, o mare parte din măsurile de siguranţă sunt implementate deja. Se analizează modalitatea de îmbunătăţire a acestor măsuri având în vedere că sezonul de schi presupune un număr mai mare de utilizatori ai instalaţiilor. De asemenea, trebuie analizat sistemul de preluare a turiştilor. De exemplu, există o parcare de tip park-and-ride în Poiana Mică din care s-ar face transferul pe mijloace de transport în comun dar, în condiţiile actuale de distanţare socială, trebuie suplimentat numărul de mijloace de transport. Totuşi, în situaţia pandemiei, maşina proprie ar fi mijlocul de transport încurajat pentru turişti. Încă nu s-a stabilit o dată oficială de deschidere a sezonului însă staţiunile, alături de agenţii economici, se vor raporta la anii anteriori", spun reprezentanţii patronatului.

Potrivit lui Valeriu Claudiu Ştefan, vicepreşedinte ANAT, preşedinte al Comisiei revânzători / intermediari din cadrul ANAT şi iniţiatorul acestor discuţii cu autorităţile locale, s-a propus stabilirea unei noi întâlniri între reprezentanţii ANAT şi primăriile staţiunilor, la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, în vederea promovării unui document final cu măsuri de siguranţă, care vor fi comunicate turiştilor înainte de deschiderea oficială a sezonului.

De asemenea, românii vor beneficia în continuare de voucherele de vacanţă.

”Felicităm iniţiativa Guvernului de continuare a programului voucherelor, chiar dacă acesta se aplică deocamdată doar pentru un an, în contextul în care bugetul naţional este limitat. Sperăm ca de anul viitor să putem prelungi mai mult – multianual – acordarea următoarelor vouchere. Ne-am dori foarte mult să putem vorbi, pe viitor, de proiecte multianuale, pe minim 5 ani, care ar oferi o predictibilitate mare industriei turismului”, declară Lucian Boronea, prim-vicepreşedinte ANAT şi preşedinte al Comisiei de turism intern şi incoming a ANAT.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020 au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 258 de milioane de euro. 

”An de an vorbim de un rulaj de 300 de milioane de euro generat de către voucherele de vacanţă. Salariaţii beneficiari mai cheltuiesc cel puţin 20% în plus pe cazare şi alte servicii turistice, deci putem discuta de o sumă anuală care se ridică la minim 350 de milioane de euro şi de care beneficiază industria turistică din România. Dacă am reuşi să avem proiecte multianuale pe 10 ani, industria ar beneficia de o stabilitate mare, iar hotelurile ar putea avea acces la credite pentru investiţii, având un rulaj garantat de aceste vouchere, care asigură un succes mare la vânzări”, adaugă Lucian Boronea.

Salariaţii îşi achiziţionează vacanţele interne cu voucherele de vacanţă, la ora actuală, atât prin intermediul agenţiilor de turism, care pot oferi şi pachete turistice achitate cu aceste vouchere, cât şi direct de la structurile de cazare.

"Agenţiile de turism pot adăuga serviciului de cazare şi alte servicii complementare – transport, masă, excursii locale, bilete la spectacole şi evenimente – care înglobate într-un pachet de servicii oferă posibilitatea plăţii integral cu tichete de vacanţă. Separate, aceste servicii nu s-ar putea achita decât cu numerar şi, în plus, pachetele turistice astfel create de către agenţiile de turism sunt garantate 100% împotriva insolvenţei", potrivit ANAT.

Proiectul voucherelor de vacanţă s-a bucurat de un mare succes, aducând beneficii enorme atât pentru salariaţi, cât şi pentru industria turistică românească.

În ultimii doi ani a început să se observe dezvoltarea pachetelor tip city break în România, în oraşe precum Bucureşti, Sibiu, Oradea sau Constanţa, achitate cu vouchere de vacanţă.

”Este doar un început. Dorim dezvoltarea unei reţele de transport aerian pe rute interne, care va determina utilizarea la scară mai mare a voucherelor de vacanţă pentru city break-uri. Industria turistică salută oportunitatea acestor vouchere. Să nu uităm că, potrivit tuturor studiilor internaţionale, fie elaborate de către IATA (Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian) ori de către McKinsey, turismul de afaceri şi transportul aerian îşi vor reveni în intervalul 2023-2024, însă turismul intern îşi va reveni mult mai repede”, adaugă Lucian Boronea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.