Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) precizează că există numeroase obiective de utilitate publică (şcoli, spitale sau clădiri administrative) care sunt finalizate structural, însă nu au putut fi puse în funcţiune din cauza birocraţiei la recepţie şi a nefinalizării unor lucrări auxiliare secundare sau a întârzierilor de branşare definitivă la reţeaua de energie electrică, existând riscul să fie înregistrate pierderi din fondurile europene nerambursabile, în mod special din cele alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Acestea ar putea să fie finalizate cu succes, odată cu intrarea în vigoare a noii legi pentru accelerarea investiţiilor publice (n.red- Legea nr. 141/2026, publicată în MO din 13 iulie) adoptată recent de Parlament care stabileşte un nou mecanism de recepţie a lucrărilor”, arată constructorii.
Actul normativ dă practic constructorilor un răgaz de patru luni de la recepţia lucrărilor esenţiale pentru a finaliza şi pe cele auxiliare. Implementarea acestui mecanism nu afectează sub nicio formă calitatea şi siguranţa lucrărilor, susţin patronatele din construcţii.
”Cadrul normativ garantează respectarea deplină a tuturor cerinţelor fundamentale de calitate în construcţii, simplificarea vizând exclusiv fluidizarea procedurilor administrative pentru lucrările cu caracter auxiliar secundar. Măsura este strategică pentru evitarea blocajelor administrative majore care pot genera pierderi din fondurile europene nerambursabile, în mod special din cele alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, se arată într-un comunicat al patronatului.
Potrivit reprezentanţilor FPSC, în prezent, numeroase obiective de utilitate publică (şcoli, spitale sau clădiri administrative) sunt finalizate structural, însă nu pot fi puse în funcţiune din cauza birocraţiei la recepţie - în special din cauza nefinalizării unor lucrări auxiliare secundare sau a întârzierilor de branşare definitivă la reţeaua de energie electrică. Noua lege deblochează aceste situaţii printr-un mecanism tehnic simplificat, agreat cu Comisia Europeană, care permite recepţia proiectelor”, se arată în document.
Noul mecanism de recepţie
Legea nr. 141/2026 privind aplicarea unor măsuri pentru accelerarea implementării investiţiilor publice în domeniul construcţiilor, publicată în Monitorul Oficial din 13 iulie, introduce un regim temporar şi derogatoriu menit să faciliteze recepţia lucrărilor, certificarea cheltuielilor şi decontarea investiţiilor publice.
Actul normativ, care intră în vigoare din data de 16 iulie, se referă la investiţii finanţate din fonduri europene, PNRR, bugetul de stat, bugetele locale şi alte surse legal constituite, accentul fiind pus pe acele cazuri în care există anumite lucrări auxiliare sau branşamente definitive care nu sunt finalizate la momentul recepţiei. Pentru acestea, recepţia urmează să se facă într-un anumit interval de timp, fără să fie pierdute finanţările.
Noul mecanism de recepţie presupune mai multe noutăţi, arată FPSC. Printre ele se află şi separarea tehnică a lucrărilor. Astfel, Comisia poate să recepţioneze lucrările esenţiale (conforme Legii nr. 10/1995: structură, securitate la incendiu, siguranţă în exploatare), suspendând temporar exclusiv recepţia lucrărilor cu caracter auxiliar secundar.
De asemenea, se stabileşte un prag valoric de maximum 5%, ceea ce înseamnă că valoarea totală a lucrărilor auxiliare rămase nerealizate nu poate să depăşească 5% din valoarea contractului, cu garanţia că investiţia de bază este finalizată real.
Există şi un termen de conformare de 120 de zile: Lucrările auxiliare supuse suspendării trebuie finalizate în mod obligatoriu în cel mult 120 de zile de la recepţia celor esenţiale (cu excepţii strict justificate din motive independente de părţi).
În acelaşi timp, se clarifică şi situaţia alimentării electrice provizorii: Lipsa racordării definitive la reţeaua publică de energie electrică nu împiedică recepţia dacă se utilizează o soluţie provizorie funcţională şi sigură, iar beneficiarul face dovada demersurilor de racordare, mai menţionează conducerea patronatului.
FPSC consideră noul cadru un pas major spre debirocratizare permiţând securizarea fondurilor din PNRR, se mai precizează în comunicat
