Plenul reunit al Parlamentului urmează să îl voteze, în şedinţa de marţi, pe noul preşedinte al ANCOM, funcţie pentru care este propus Adrian Diţă, a anunţat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite. Adrian Diţă director de afaceri publice la Telekom Romania şi a mai lucrat la International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci, precum şi la Vodafone România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adrian Diţă ocupă, din noiembrie 2015 până în prezent, funcţia de director de afaceri publice în cadrul Telekom România. Totodată, din martie 2011 până în prezent, are şi funcţia de director în cadrul Romconnection Consulting, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.

În 2004, el a obţinut o diplomă în domeniul securităţii naţionale în cadrul Colegiului Naţional de Apărare..

În urmă cu zece ani, Adrian Diţă se căsătorea cu Anca Alexandrescu, consilier de comunicare al premierului Adrian Năstase. Adrian Diţă şi Anca Alexandrescu au împreună o fată şi un băiat, gemeni. Cei doi au divorţat în urmă cu câţiva ani.

În urmă cu două săptămâni a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care modifică legea de funcţionare a Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM, respectiv numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face la propunerea Guvernului, aşa cum era şi înainte de modificare, dar cu aprobarea plenului Camerelor reunite. Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 3 mai, că ”speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa ordonanţei 13”, el subliniind că problema nu este de legalitate, ci de oportunitate şi că Guvernul încă nu a înţeles care este rolul său în arhitectura constituţională. Preşedintele a precizat că Guvernul are o putere foarte mare şi ”poate să facă aproape orice, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă orice”, ci trebuie să guverneze, să ia decizii care sunt bune pentru dezvoltarea României, pentru apărarea ţării, pentru întărirea şi stabilizarea dezvoltării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.