Parlamentul va alege pe 18 decembrie noua conducere a ASF, au decis luni Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, potrivit unor surse din PSD, social-democratul Alexandru Petrescu fiind favorit pentru a prelua şefia Autorităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Birourile reunite ale celor două Camere au decis, luni, că depunerea candidaturilor la Secretariatele generale ale celor două Camere se va face până vineri, 15 decembrie, ora 14.00, iar audierea şi avizarea candidaţilor vor avea loc până luni, 18 decembrie, ora 13.00, urmând ca plenul comun pentru alegerea noii conduceri să fie tot pe 18 decembrie, ora 14.30. 

Potrivit unor surse din PSD, social-democratul Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei şi fost şef al Poştei Române este favorit pentru a prelua şefia Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.