Îngrijoraţi de efectele lumii digitale asupra dezvoltării celor mici, asociaţiile parentale ale şcolilor din Greystones, Irlanda au votat pentru interzicerea în mod voluntar a utilizării smartphone-urilor în cazul copiilor care nu au împlinit 13 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Interzicerea, care are caracter voluntar, se aplică atât la şcoală, cât şi acasă.

Pentru că este o interzicere voluntară, nu toţi părinţii sunt obligaţi să le interzică smartphone-urile celor mici. Însă, datorită faptului că majoritatea părinţilor au căzut de acord, aceştia cred că odraslele nu se vor simţi marginalizate atâta vreme cât interzicerea se aplică majorităţii copiilor.

Printre cei care au fost de acord cu interzicerea smartphone-urilor celor mici se numără şi ministrul sănătăţii, Stephen Donnelly, care dă astfel şi mai multă greutate deciziei luate de majoritatea părinţilor. Acesta are trei copii care învaţă în zonă.

Mai multe studii au arătat că expunerea celor mici la smartphone-uri afectează dezvoltarea creierului, gândirea şi abilităţile lingvistice ale acestora.

Greystones nu este, însă, prima localitate din lume în care s-a decis interzicerea smartphone-urilor în cazul copiilor. Un sat indian din Maharashtra a interzis smartphone-urile în cazul tuturor celor care nu au împlinit 18 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.