Paradis - Vacanţe de Vis, unul din cei mai mari touroperatori specializaţi pe litoralul românesc, a înregistrat până în prezent o creştere de 25% a rezervărilor, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar estimarea pentru întreg sezonul estival este de +28%. Anul acesta, peste 100.000 de turişti îşi vor petrece vacanţa pe litoralul românesc prin agenţia de turism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, excursiile de o zi sunt din ce în ce mai căutate, astfel că turiştii optează pentru una sau două zile de astfel de day-tripuri pe perioada vacanţelor pe litoral.

”Cea mai căutată este excursia de o zi în Delta Dunării, cu un preţ de 189 lei de adult şi 159 de lei de copil. În cadrul unei astfel de excursii, turiştii beneficiază de transport cu autocarul, ghid pe tot parcursul excursiei, plimbare de 2-3 ore pe canale cu bărci mici care să permit intrarea pe canale mici cu flora şi fauna bogată, prânz pescăresc”, spune Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis.

Pentru sezonul estival 2018, potrivit consultanţilor Paradis Vacanţe de Vis, cei mai mulţi turişti prefer hoteluri de trei stele, urmate de cele de patru şi două stele.

Referitor la pachetele turistice care includ transport cu avionul, a crescut frecvenţa zborurilor săptămânale faţă de 2017, spun oficialii touroperatorului.

În 2018 sunt operate din Timişoara trei zboruri (faţă de două anul trecut), trei zboruri din Cluj (faţă de două anul trecut) şi două zboruri din Oradea (faţă de unul anul trecut).

”Majoritatea turiştilor, în toate staţiunile (chiar şi în Mamaia) sunt familişti. O particularitate aparte o deţine Mamaia, care are şi un număr semnificativ de tineri, cu precădere în weekend şi în special în partea de nord a staţiunii Mamaia”, precizează reprezentanţii touroperatorului.

În ceea ce priveşte topul celor mai căutate staţiuni în acest sezon, acestea sunt: Mamaia, Eforie Nord, Venus, Saturn, Jupiter, Cap Aurora, Eforie Sud.

În acest sezon, pe Litoral sunt peste 20 hoteluri în regim all inclusive, totalizând peste 6.000 de camere. Tendinţa este crescătoare.

”Ritmul investiţional de pe litoralul românesc este în creştere. În acest moment se tranzacţionează multe hoteluri pe litoral, care vor intra în următorii doi ani într-un amplu proces de renovare, astfel încât litoralul va avea, în următorii cinci ani, în plus faţă de acest moment, peste 20 de hoteluri noi complet renovate, cu servicii şi facilităţi la standarde înalte. Majoritatea vor fi clasificate la patru stele”, adaugă Aurelian Marin.

O mare influenţă asupra litoralului o au evenimente precum Neversea sau Sun Waves. În 2017, Neversea a avut peste 150.000 de participanţi iar în 2018 se estimează că vor fi peste 200.000. La Festivalul Sun Waves au fost peste 10.000 de turişti străini, spun reprezentanţii companiei.

Lucrurile stau din ce în ce mai bine şi din punct de vedere al incoming-ului, arată aceştia. Potrivit specialiştilor Paradis Vacanţe de Vis, la charterele sosite an de an din Israel se adaugă, anul acesta, şi un zbor charter, cu două frecvenţe săptămânale, din Estonia, pe ruta Talin – Constanţa.

”De asemenea se constată o creştere a numărului de turişti străini din Polonia, Belgia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi, poate un pic suprinzător, din Ungaria”, adaugă ei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.