OTP Bank România a anunţat, luni, că lansează un serviciu complet de plată cu telefonul mobil, „Mobile Payments”, pentru clienţii persoane fizice, deţinători de carduri Mastercard.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serviciile Mobile Payments permit plata cu telefonul mobil sau alte terminale mobile compatibile, care utilizează sisteme de operare Android sau iOS, prin intermediul a două aplicaţii.

Acestea sunt OTPay - aplicaţie de plată tip „e-Wallet” pentru terminale mobile cu sistem de operare Android (Samsung, Huawei, Nokia etc.); Apple Pay Wallet – serviciul de plată dedicat exclusiv terminalelor mobile cu sistem  de operare iOS (iPhone, iPad, Apple Watch).

Înrolarea cardurilor Mastercard emise de OTP Bank România în cele două aplicaţii se realizează cu confirmare printr-un simplu SMS. În plus, aplicaţia OTPay permite înrolarea unui card prin simpla atingere a acestuia de terminalul mobil, prin tehnologia NFC, datele cardului fiind preluate automat în aplicaţia mobilă, pentru ca experienţa clientului să fie cât mai placută.

”Serviciile Mobile Payments se adresează consumatorilor de produse digitale, care urmăresc şi solicită soluţii de plată  în ton cu tendinţele de dezvoltare tehnologică. În acest sens, OTP Bank România oferă alternative moderne de plată clienţilor care preferă tehnologia în locul mijloacelor de plată tradiţionale.” a declarat Roxana Hidan, director general adjunct, divizia retail.

Autentificarea fiecărei plăţi se poate face prin biometrie (recunoaşterea facială sau scanarea amprentei) sau prin introducerea unei parole unice, aleasă de posesorul dispozitivului mobil de plată. Plata efectivă cu telefonul mobil presupune apropierea dispozitivului de POS, cu ecranul activat şi comunicarea NFC activată.

Serviciul Mobile Payments poate fi folosit la orice POS care acceptă plata contactless din ţară sau din străinătate. Pentru a avea controlul tranzacţiilor şi sumelor aprobate, dar şi situaţia soldului, la fiecare plată cu Mobile Payments, clienţii primesc o notificare pe telefon, dacă au această opţiune activată din dispozitiv. Serviciul poate fi folosit chiar dacă telefonul nu este conectat la internet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.