OTP Bank România a anunţat luni că a finanţat parcul industrial privat din Craiova Southern Industrial Park, fiind prima investiţie a companiei Zacaria în sudul ţării, investiţia totală a proiectului fiind de 28 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Investiţia totală a proiectului este de 28 milioane de euro. Southern Industrial Park are o suprafaţă totală de 53.000 de metri pătraţi de spaţii industriale de clasa A, complet echipate pentru activităţi de depozitare, logistică, cross-docking sau producţie”, se arată în comunicat.

Parcul a atras investitori din afara ţării la doar câteva luni de la demararea primei faze de dezvoltare, potrivit directorului financiar Zacaria, Radu Suciu.

“Southern Industrial Park este una din cele mai importante investiţii Zacaria şi a fost, totodată, un pariu câştigat, atrăgând investitori din afara ţării la doar câteva luni de la demararea primei faze de dezvoltare. Unul dintre atuurile noastre a fost parteneriatul strategic cu OTP Bank România, un colaborator de încredere, care ne-a acoperit la timp nevoile de finanţare pentru acest proiect de amploare”, a declarat Radu Suciu.

Southern Industrial Park a atras companii de logistică şi producţie, oferind spaţii industriale Clasa A, potrivit companiei.

”Southern Industrial Park va avea, în final, trei corpuri de clădire, primele două fiind finalizate în proporţie de 80% şi închiriate 75%”, se arată în comunicat.

Parcul a fost achiziţionat în 2015 şi ocupă o suprafaţă totală de 130.000 de metri pătraţi. Situat lângă fabrica Ford, pe strada Henry Ford, acesta oferă acces către Piteşti, Bucureşti şi graniţele cu Bulgaria şi Serbia, potrivit companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.