Ludovic Orban a afirmat sâmbătă, că toate tronsoanele de cale ferată de pe coridorul Constanţa-Curtici vor fi finalizate până la jumătatea anului 2023, cu excepţia tronsonului Predeal-Braşov acolo unde lucrările sunt mai dificil de realizat şi unde se află în revizuire studiul de fezabilitate. Premierul a făcut o vizită pe şantierul tunelului de tren Bata, parte a tronsonului Curtici-Simeria. El a prezentat situaţia pe diferite tronsoane a coridorului pan-european Constanţa-Curtici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Obiectivul nostru este de a moderniza reţeaua de cale ferată de pe coridorul pan-european Constanţa – Curtici cât mai repede posibil. La ora actuală situaţia pe diferite tronsoane este următoarea. Până la Predeal modernizarea este finalizată. Pe tronsonul Predeal – Braşov, care este un tronson extrem de dificil de realizat din cauza diferenţei de nivel, a complicaţiilor terenului, unde este necesară o soluţie tehnică care trebuie să asigure o viteză maximă de deplasare de 160km/h, este în revizuire studiul de fezabilitate”, a afirmat premierul.
 
El a explicat ce se întâmplă şi pe alte trei tronsoanecare au avut probleme.
 
„În continuare, tronsoanele pe care am avut probleme au fost cele trei tronsoane Braşov-Apaţa, Apaţa-Caţa, Caţa-Sighişoara. Pe două dintre ele, după îndelungi contestaţii şi amânări s-a semnat contractul de proiectare şi execuţie. Pe tronsonul Apaţa-Caţa s-a terminat contestaţia prin hotărâre judecătoarească, aşteptăm motivarea acestei hotărâri definitive şi urmează să se semneze contractul şi pe acest tronson. În ceea ce priveşte tronsoanele dintre Sighişoara şi Simeria ele sunt într-un stadiu foarte avansat de execuţie, sunt aproape de finalizare”, a afirmat Orban. 
 
Acesta a mai spus că pe tronsoanele de la Simeria la Curtici lucrările sunt mai dificl de realizat din cauza compoziţiei solului.
 
„În ceea ce priveşte tronsoanele dintre Simeria şi Curtici există contracte pe toate tronsoanele, sigur că aceste lucrări sunt cele mai dificile lucrări, sunt lucrări de artă, care presupun o tehnologie deosebită, care să fie adaptată. Aici compoziţia solului este diferită. În prima parte a lucrării este bazalt, în partea a doua a lucrării este un teren fărmicios, care necesită alte tipuri de lucrări pentru realizarea tunelului, reduc viteza de avansare a lucrărilor de săpare a tunelului şi de asigurarea infrastructurii de susţinere”, a declarat premierul.
 
Orban a mai anunţat că exceptând tronsonul Predeal-Braşov, celelelate de pe acest coridor pan-european vor fi modernizate până la jumătatea anului 2023. 
 
„Obiectivul nostru este sigur cu excepţia tronsonului Predeal-Braşov, care este un tronson dificil, un tronson pentru care soluţia tehnică urmează să fie dată prin revizuirea studiului de fezabilitate, ca până la jumătatea anului 2023 să avem toate tronsoanele de cale ferată modernizate la standarde europene pentru a permite deplasarea cu o viteză de până la 160km/h pe calea ferată”, a mai spus Orban.
 
El a precizat că există şi alte proiecte, cum ar fi modernizarea şi electrificarea tronsonului Cluj-Episcopia Bihor, o investiţie de un miliarde de euro, dar şi pentru alte tronsoane care să lege Bucureştiul de Moldova sau de sudul ţării, prin Craiova şi Turnu Severin. 
 
„Obiectivul nostru este să asigurăm o finanţare fără precedent pentru modernizarea căii ferate. Pentru noi transportul feroviar este prioritar. aşa cum este pentru întreaga Uniunii Europene, este considerat un transport sigur, rapid, ecologic şi dezvoltarea transportului feroviar este o priortate la nivel european cum este şi pentru guvernul nostru”, a conchis Orban.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.