Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură se arată îngrijoraţi numărul ofertelor depuse pentru Centura Bacău, dar şi de ”calitatea” ofertanţilor şi apreciază că situaţia este determinată de lansarea licitaţiei în baza Ordinului de Ministru 600 care comportă numeroase riscuri fiind ”aspru criticat” de constructori, proiectanţi, consultanţi, dar mai ales de Comisia Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din păcate, ne îngrijorează foarte mult atât numărul, cât şi calitatea ofertanţilor. S-au depus doar patru oferte. Avem două companii capabile, destul de solide - UMB (România) şi Ictas Insaat (Turcia) şi două firme de duzină ca lideri de asociere - Phoenix Transbac şi Tehnic Asist”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, referitor la ofertele pentru Centura Bacău. 

Potrivit acestora, una dintre cauzele pentru care s-au depus doar patru oferte este faptul că licitaţia a fost lansată pe Ordinul de Ministru 600 (OMT 600), ”cel care a schimbat din temelii contractele FIDIC în România, un act normativ aspru criticat de constructori, proiectanţi, consultanţi, chiar de societatea civilă şi mai ales de Comisia Europeană. Marile companii de construcţie nu se înghesuie pe asemenea contracte din cauza riscurilor ridicate aduse de OMT 600”.

Licitaţia pentru Centura Bacău a fost lansată pe 16.12.2017, ”în ciuda avertismentelor Comisiei Europene şi promisiunilor autorităţilor că nu vor mai porni proiecte noi pe OMT 600”.

”Mai mult, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a refuzat să transfere documentaţia de pe OMT 600 pe noul model de contract naţional. Acum nu ne rămâne decât să sperăm că noul constructor câştigător va fi unul serios şi suficient de rezistent la riscuri pentru a putea duce la bun sfârşit contractul (6 luni proiectare, 30 luni execuţie, minim 5 ani garanţie). Primul termen pentru evaluarea ofertelor este 8 martie (dar cu siguranţă va fi amânat)”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.

Centura Bacău a mai avut un constructor (compania turcă Eko Insaat) care, invocând probleme financiare în ţara-mamă, a renunţat la contract în aprilie 2017.

Luni, CNAIR a anunţat că au fost depuse patru oferte pentru proiectarea şi execuţia centurii oraşului Bacău, proiect estimat la 773,65 milioane lei, fără TVA.

Centura Bacău reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pentru zona Moldovei, iar prin lansarea acestui obiectiv s-a depăşit valoarea de peste 4 miliarde de euro a proiectelor lansate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) de CNAIR în 2017.

Ofertele au fost depuse de patru asocieri: IC Ictas Insaat Sanayi VE Ticaret – Tancrad, Phoenix Transbac – Telor Invest – Impresa di Costruzioni Mantovani – Drumuri şi Poduri Gheorgheni – Search Corporation, Spedition UMB – Tehnostrade şi Tehnic Asist – Ingstroyengineering Eood – Homstrade – Patstroy 92 AD – Proiect Construct Regiunea Transilvania.

Obiectul contractului este proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

Durata contractului este de minimum 96 de luni şi include: 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi minim 60 de luni perioada de garanţie - ce poate creşte la 84 de luni, în funcţie de perioada de garanţie ofertantă în cadrul factorilor de evaluare.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.