OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, vrea să vândă în acest an 50-60 de zăcăminte şi să foreze 100 de sonde noi, compania planificându-şi investiţii de 3,7 miliarde lei, arată raportul publicat joi de companie cu rezultatele pentru primul trimestru al anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Producţia: gestionarea declinului în jur de 4% faţă de anul anterior, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului; Optimizarea portofoliului: concentrarea continuă pe barilii cei mai profitabili, alte 50–60 de zăcăminte urmând a fi vândute; Investiţii: aproximativ 2,8 miliarde lei (excluzând lucrările de explorare şi evaluare capitalizate), care includ mai mult de 100 de sonde noi şi sidetrack-uri, aproximativ 1.000 de reparaţii capitale şi proiectul Neptun Deep”, arată raportul publicat joi de companie cu rezultatele pentru primul trimestru al anului.

În primele trei luni ale anului, OMV Petrom a finalizat forarea a 22 de sonde noi şi sidetrack-uri.

Pentru acest an, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi de 68 dolari/bbl, faţă de estimarea anterioară de 60 dolari/bbl).

”Anticipăm o creştere a diferenţialului dintre ţiţeiurile Brent şi Ural comparativ cu anul 2017. Marjele de rafinare sunt estimate a fi sub nivelul din 2017. Creşterea consumului privat în România este estimată să susţină cererea de produse petroliere”, spun oficialii companiei, în raport.

În România, OMV Petrom se aşteaptă la o cerere similară de gaze naturale si electricitate comparativ cu 2017.

În ceea ce priveşte impozitarea şi redevenţele, reprezentanţii OMV Petrom spun că ”un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore”.

Legea privind activităţile offshore este în procesul de aprobare de către Camera Deputaţilor. Un nou proiect de lege privind redevenţele se estimează a fi emis şi supus consultării publice în cursul acestui an.

Începând cu 1 aprilie 2018, impozitarea veniturilor suplimentare obţinute din liberalizarea preţului gazelor naturale are caracter permanent şi cota de impozitare a crescut de la 60% la 80% pentru preţuri realizate la gaze naturale de peste 85 lei/MWh. Cota crescută se aplică doar diferenţei dintre preţurile realizate şi valoarea de 85 lei/MWh.

”Valoarea investiţiilor (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) este în prezent estimată a fi aproximativ 3,7 miliarde lei, din care aproximativ 75% dedicată proiectelor din Upstream”, se mai arată în raport.

Pe parcursul trimestrului I, OMV Petrom a efectuat investiţii de 843 milioane lei, în creştere cu 139% faţă de trimestrul I 2017.

În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, decizia finală de investiţie este ateptată în a doua jumătate a acestui an.

”Ne propunem o bază de costuri sustenabilă susţinută de programele de eficienţă în curs de desfăşurare”, adaugă oficialii OMV Petrom.

De asemenea, investiţiile de explorare sunt estimate a fi în jur de 230 milioane lei.

În plus, compania va opri planificat centrala Brazi pentru şase săptămâni în trimestrul 2 al anului.

Compania a raportat în primul trimestru al anului un profit net de 854 milioane lei, cu 38% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, când s-a cifrat la 619 milioane lei.

OMV Petrom a realizat în primele trei luni ale anului vânzări de 4,87 miliarde lei, cu 5% în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2017, când s-au ridicat la 4,65 miliarde lei.

Producţia totală de hidrocarburi a scăzut cu 5% în primul trimestru, la 14,59 milioane barili echivalent petrol, în timp ce producţia de gae naturale a scăzut tot cu 5%, la 1,22 miliarde metri cubi.

Producţia netă de energie electrică a crescut cu 19%, la 0,89 TWh.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane barili echivalent petrol în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 786 benzinării, la sfârşitul lui 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de circa 25,5 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2017.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.