OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a a anunţat miercuri că a investit 49 de milioane de euro, în ultimii zece ani, în proiecte de responsabilitate socială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cei 10 ani de responsabilitate socială, OMV Petrom a sprijinit proiecte din cinci domenii importante pentru dezvoltarea României: mediu, educaţie, sănătate, dezvoltare comunitară şi voluntariat.

„Pe viitor, ne dorim să continuăm să întărim principiile de business responsabil în strategia fiecărui departament, să ne axăm eforturile către principii de sustenabilitate economică, socială şi de mediu”, a declarat Mona Nicolici, director de sustenabilitate la OMV Petrom.

În ceea ce priveşte principalele rezultate ale proiectelor de educaţie OMV Petrom între 2007- 2017, peste 62.000 de elevi şi profesori au beneficiat de sprijinul OMV Petrom prin programele România  Meseriaşă, Şcoala Petroliştilor, Tabăra Meseriaşilor, Tabăra din Ţara lui Andrei,  Olimpicii Petrom, Leadership Autentic.

În plus, peste 700.000 de copaci au fost plantaţi în campaniile de împădurire România prinde rădăcini şi Plantările din Ţara lui Andrei, acoperind peste 150 ha. Au fost organizate totodată 145 de acţiuni de monitorizare şi intervenţie de salvare a delfinilor din Marea Neagră.

Peste 190.000 de persoane au fost informate despre protejarea mediului înconjurător.

Potrivit OMV Petrom, peste 200 de case şi 260 de şcoli au fost construite sau reabilitate şi 1,6 milioane de euro au fost alocaţi proiectelor pentru comunităţi din România prin competiţiile Idei din Ţara lui Andrei, Oraşul Tău, Oraşul Petrom, Respect pentru Viitor, Şcoala lui Andrei.

De asemenea, peste 450 de echipamente de protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă, inclusiv autospeciale, au fost donate către ISU şi SMURD.

Peste 1 milion de euro  au fost investiţi pentru reabilitarea şi dotarea a 36 de instituţii medicale, iar 56 de spitale au conectate la serviciul de telemedicină de urgenţă.

Peste 55.000 de voluntari, din care 12.000 de angajaţi OMV Petrom, s-au implicat în activităţile de CSR ale companiei.

Peste 4.700 de copii din medii defavorizate au primit cadouri de Crăciun de la angajaţii OMV Petrom, potrivit companiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.